Avantext

Realizarea Monumentului Independenţei de la Craiova a fost precedată de îndelungate dezbateri şi pregătiri. Ideea, aşa cum arătam în numerele precedente ale Mozaicului, a fost lansată la 30 august 1908 prin apelul veteranilor de război, grade inferioare, din Oltenia şi s-a împlinit la 9 iunie 1913 prin ceremoniile dezvelirii, inaugurării şi încredinţării lui Comunei Craiova, prin persoana primarului N. P. Guran.

Ideea a fost îmbrăţişată de numeroase personalităţi din prima linie a elitei comunităţii
Craiovei: politice, economice, militare şi intelectuale, constituită în Comitetul de iniţiativă care, desemnându-l ca preşedinte pe generalul Petre Gigurtu, erou al Războiului pentru Independenţă,
s-a implicat în obţinerea, prin subscripţie, a fondurilor necesare realizării măreţului monument al libertăţii şi demnităţii naţionale. Solidaritatea a condus la una din cele mai importante realizări ale spiritului civic din această parte a ţării.1

Nivelul artistic excepţional al monumentului s-a datorat şi numeroaselor întâlniri şi discuţii ale membrilor Comitetului cu sculptorul D. Pavelescu-Dimo, Suveranul Carol I însuşi fiind implicat în proiectarea şi realizarea lui.
D. Pavelescu-Dimo mărturisea în legătură cu soluţiile propuse de Rege în asemenea întrevederi: „Am rămas înmărmurit de vastele cunoştinţe ale Suveranului în materie de artă”2, iar ziarele vremii apreciau şi ele că, prin acceptul dat ridicării acestui monument de for public în Craiova, „M.S. Regele, care ne-a dat independenţa politică, ne dă astăzi şi pe cea a artei, fapt ce va face să nu mai fim tributari artiştilor străini…”3

Importanţa acestui gest de solidaritate civică, dar şi de expresivitate artistică şi simbolică, mărturisind conştiinţa naţională este dovedită şi de interesul cu care presa vremii, dar şi un public numeros, din ţară, dar şi de peste hotare, a urmărit pe larg etapele realizării monumentului în atelierul artistului D. Pavelescu-Dimo din Florenţa. O schiţă a fost expusă mai întâi la „Casa Românească” din Roma, apoi un detaliu al monumentului şi mai multe schiţe au fost expuse la pavilionul internaţional de artă de la Valle Giula, fiind primite favorabil de specialiştii în artă monumentală. Realizarea monumentului în reputata turnătorie Pietro Lippi din Pistoia, a fost urmărită cu asiduitate de cetăţeni străini şi români. Iată cum descrie un gazetar român întâlnirea cu monumentul în faza finală: „Prima impresie fu de surprindere. Monumentul închipuit de Pavelescu se impune dintr-un început prin originalitate. Nicăieri în Europa nu am văzut vreun altul să-i semene. Luată în ansamblu lucrarea se prezintă sub aspectul cel mai fericit. Izbeşte mai cu seamă varietatea în proporţii şi în mişcări care dau întregului aparenţa unei scene vii, care acum se petrece. Privirile îmi lunecă dintr-o parte într-alta admirând totul şi abia putând vedea detaliile. Doar chipul Măriei Sale îmi ţine luarea aminte timp îndelungat…”4

Am încercat deja să evoc măreţia istorică a ceremoniei din 9 iunie 1013, când Monumentul Independenţei din Craiova a fost dezvelit în faţa unei mari mulţimi, din care nu lipseau miniştri, oficialităţi locale, generali şi ofiţeri, reprezentanţi ai clerului şi, nu în ultimul rând M.S. Regina Elisabeta, A.S.R. Principele Ferdinand, alţi membri ai Familiei Regale. După cuvântul de deschidere rostit de generalul Petre Gigurtu, preşedintele Comitetului de iniţiativă, P.S.S. Sofronie Craioveanul, Episcopul Râmnicului şi Noului Severin a oficiat serviciul divin. Au urmat discursurile. Întrucât la intervenţiile generalului P. Gigurtu şi primarului Craiovei, N.P. Guran, ne-am referit în numerele anterioare ale Mozaicului, voi prezenta în continuare cuvântările membrilor Familiei Regale.

M.S. Regele Carol I, neputând fi prezent la eveniment, a transmis următoarea telegramă:

„Tunurile de la Calafat au dat semnalul războiului din 1877 prin care oştirea şi-a cucerit gloria nepieritoare. Având fericirea de a mă găsi în fruntea ei m-am putut încredinţa şi mândri de marele avânt şi energia desfăşurată de toţi aceia care au luptat şi s-au jertfit pentru neatârnarea patriei.

Capitala Olteniei a vrut ca aceste însuşiri să fie consfinţite
printr-un semn vădit spre pildă şi îndemn pentru generaţiile prezente şi viitoare.

Sunt tot atât de mişcat pe cât şi de recunoscător că monumentul ce se ridică astăzi în prezenţa iubitei mele soţii, care a îngrijit cu atâta dragoste pe tovarăşii mei de luptă, se datoreşte obolului – strâns de la mari şi mici – şi iniţiativei acelora care au luat parte la acele falnice evenimente ce au fost încoronate prin întemeierea Regatului Român.”5

Seria luărilor de cuvânt a fost încheiată cu discursul A.S. Regale Principele Ferdinand:

„Cu o adâncă şi mare bucurie Regina şi Noi am venit la Craiova spre a prezida frumoasa sărbătoare de azi şi spre a aduce din partea Regelui adâncile şi caldele Sale mulţumiri pentru patrioticul gând a cărui înfăptuire se înalţă înaintea privirilor noastre. Mândru se ridică chipul întâiului rege şi nu putea întrupa mai bine măreţul fapt al neatârnării decât alegerea istoricului moment când
s-a tras întâia lovitură de tun şi când în simfonia aspră şi războinică s-a auzit glasul Marelui Căpitan Asta-i muzica ce-mi place. Monumentul de faţă turnat în bronz vorbeşte despre un moment grav, momentul de lupte şi vitejie ostăşească a celor ce au condus steagul românesc la biruinţă. El vorbeşte şi de mamele române care au îndulcit durerile războiului şi au alinat rănile. Chipul Regelui vorbeşte şi de noi, fii şi nepoţi ai luptătorilor de atunci.

Acesta să vă fie pildă de patriotism. Să păstraţi cu sfinţenie Monumentul acestui Rege care a dus ţara la Independenţă. Trăiască România.”6

Carte de Aur a Monumentului Independenţei de la Craiova păstrează şi frumoasele cuvinte din telegrama pe care M.S. Regina a binevoit să trimită D-nei Olga General Gigurtu în ziua de 22 mai 1913:

„Impresia zilei de ieri îmi umple inima de adâncă bucurie. Nu voi uita până în ziua morţii toată iubirea ce mi s-a arătat, toată osteneala ce şi-a dat scumpa mea Craiova pentru a face din această zi o sărbătoare nemaipomenită.

Mulţumesc la toţi şi la toate, până şi la Zânele din apă şi din flori, până şi la frumoasele ţărănci ţesând şi torcând; iar florile doamnelor nu se vor veşteji fiindcă le voi purta în inimă.

(ss) Elisabeta”7

Pledoarie pentru
tipărirea „Cărţii de Aur“

Pentru cinstirea Monumentului Independenţei şi rămânerea momentului dezvelirii lui în memoria generaţiilor viitoare, Primăria Craiova a lansat o medalie populară şi o plachetă oficială, a căror imagine o publicăm cu bunăvoinţa d-lui prof. Onoriu Stoica, care ni le-a pus la dispoziţie.

Cu prilejul sărbătoririi a 130 de ani de la Războiul pentru Independenţă, a fost lansată o medalie şi de Muzeul Olteniei, iar Primăria Craiova i-a dedicat o medalie la 50 de ani de la regretabila sa demolare.

Apreciem ca un gest de solidaritate civică şi naţională, dacă, urmând exemplul înaintaşilor noştri, am cinsti în 2012 aniversarea a 135 de ani de la unul dintre momentele strălucite ale istoriei noastre naţionale, cu profunde semnificaţii internaţionale în sud-estul Europei, reeditând gestul de profund patriotism al reaşezării Monumentului pe locul consacrat, la intrarea în Parcul Romanescu.

Un Comitet de iniţiativă format din personalităţi ale Craiovei de astăzi, demne de sentimentele civice şi naţionale ale marilor înaintaşi, ar putea deschide o listă de subscripţie adresată craiovenilor, dar şi tuturor românilor şi chiar străinilor ataşaţi valorilor româneşti, arătând încă odată că Oltenia şi Bănia se integrează indestructibil vocaţiei naţionale româneşti.

„Cartea de Aur” a Monumentului Independenţei de la Craiova, tipărită, ar putea deveni un document util în strângerea fondurilor necesare.

În primul rând făcând cunoscute unui număr cât mai mare dintre concetăţenii noştri, în special celor care au posibilităţile materiale necesare pentru susţinerea acestui proiect, gândirea şi eforturile care au făcut posibilă această realizare în urmă cu aproape un secol şi jumătate, prin intermediul Mozaicului prezentând numai o parte din mesajul pe care ni l-au transmis înaintaşii noştri.

Paginile rămase nescrise, constituind partea a II-a a „Cărţii de Aur”, ar putea să fie dedicată celor care vor contribui la refacerea Monumentului Independenţei de la Craiova, asigurând posibilitatea transmiterii către generaţiile viitoare a mesajului de civism, patriotism şi generozitate care le-a motivat contribuţia la acest proiect care ne-a reunit.

Nu în ultimul rând, astfel reîntregită, „Cartea de Aur” ar deveni un document al Patrimoniului Arhivistic Naţional, mărturie şi resursă a efortului românesc de continuitate în istorie.

1. Serviciul Arhivelor Naţionale Dolj, Colecţia Manuscrise, inventar 4, poziţia 164

2. Ionel Turcin şi colectiv, Eroi ai României şi ai datoriei ostăşeşti către neam şi ţară, vol. VIII, Editura Autograf M.J.M., Craiova, 2010, p. 201

3. Ibidem.

4. Ibidem., p. 204

5. Serviciul Arhivelor Naţionale, loc. cit., p. 104

6. Ibidem., p. 116

7. Ibidem.