Avantext

Între 10 şi 19 mai 2011, colecţionarul de artă Florin Colonaş împreună cu arhitectul Michael Ilk, au organizat la sala Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti expoziţia Brauneriana – Victor Brauner în afişe, cuprinzând 55 de afişe ale expoziţiilor personale sau de grup ale lui Victor Brauner, ce au avut loc în mai multe ţări europene în intervalul 1926 – 2011. Afişele prezente în expoziţie au dimensiuni diferite şi sunt foarte elegante din punct de vedere grafic, dat fiind faptul că aparţin unor galerii de artă de mare prestigiu din Franţa, Italia, Elveţia, Spania sau România. Brauneriana cuprinde cel mai mare număr de afişe ale expoziţiilor lui Victor Brauner din lume, prin urmare ea reprezintă unul din cele mai importante evenimente culturale din România anului 2011.

Îmi amintesc că Petru Comarnescu a avut un discurs incendiar în care a pomenit numele a trei mari pictori români: Victor Brauner, Marcel Iancu şi Jacques Hérold

Petrişor Militaru: Cum l-aţi descoperit pe Victor Brauner?

Florin Colonaş: Primul meu contact cu Victor Brauner a fost cu ceva timp în urmă: într-o extraordinară conferinţă pe care a ţinut-o Petru Comarnescu, acum aproape 50 de ani, în cadrul Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii la Aşezămintele I.C. Brătianu. Erau nişte conferinţe duminicale ţinute într-o sală ce devenea de fiecare dată neîncăpătoare. Îmi amintesc că Petru Comarnescu a avut un discurs incendiar în care a pomenit numele a trei mari pictori români: Victor Brauner, Marcel Iancu şi Jacques Hérold. Probabil că acesta a fost momentul în care eu mi-am dat seama de importanţa lui Victor Brauner. De fapt, de tânăr am avut o pasiune pentru arta modernă românească, pasiune ce mi-a oferit prilejul, de exemplu, de a vedea expoziţia neoficială a lui Ţuculescu din 1956 şi care s-a desfăşurat în modestul său apartament din strada Lizeanu nr. 5. Treptat am început să aflu mai mult despre Brauner, care abia după 1963 începe să devină un pictor celebru. După moartea sa interesul pentru opera lui a crescut şi mai mult poate şi datorită faptului că galeristul Alexandre Iolas a început să se ocupe foarte serios de expunerea lucrărilor lui Brauner. Apoi, Galeria „Samy Kinge” a preluat iniţiativa organizării unor expoziţii, iar domnul Samy Kinge este cel mai competent om în materie de recunoaştere a lucrărilor originale semnate Victor Brauner.

P.M.: Când aţi început să colecţionaţi afişe ale expoziţiilor lui Victor Brauner?

F.C.: Acesta este un proiect pe care
l-am început acum zece ani, dar nu a fost legat de Brauner de la început. A fost o idee pe care am lansat-o prietenului meu arhitectul Michael Ilk, care acum locuieşte în Germania şi care este un bun cunoscător al avangardei româneşti, după cum se poate vedea din lucrările pe care le-a publicat: Brâncuşi, Tzara şi avangarda românească, un catalog-album de 127 de pagini publicat la Rotterdam în 1997, dar şi alte lucrări ca M.H. Maxy, pictor integralist (2003), Brauner, linogravorul (2007), Brauner, ilustratorul de carte (2009) sau Mişcarea de la Unu (2009). Pe scurt, iniţial ne-am gândit să facem o expoziţie a afişelor avangardei, dar acest lucru ar fi fost deosebit de greu. După vreo doi ani, văzând cât de vastă este sfera afişelor avangardei, ne-am gândit să facem această expoziţie căreia i-am dat numele de „Brauneriana” şi am strâns aceste
afişe într-un interval de opt ani, bucurân-du-ne de fiecare dată când mai descopeream câte unul. De exemplu, afişul de la Oradea ce aparţine expoziţiei din 1976 de la Muzeul Ţării Crişurilor, organizată cu sprijinul etnomuzicologului Harry Brauner – fratele pictorului, l-am găsit cu numai două luni înainte de a deschide expoziţia, iar vizitatorii l-au considerat ca fiind unul din cele mai frumoase afişe expuse la Sala Galateca.

Românii nici azi nu ştiu să îşi pună în evidenţă propriile valori, dat fiind faptul că, după Brîncuşi, Victor Brauner este cel mai cunoscut artist român în Occident

P.M.: Care sunt cele mai valoroase afişe ale expoziţiei?

F.C.: În expoziţie au figurat cinci afişe care erau cu intervenţii manuale ale lui Brauner, printre care se numără cel de la Galerie René Drouin, Galerie de France şi de la Cahiers d’Art. Pe acestea se poate observa că sunt acuarelate sau că s-a intervenit manual, fiindcă se vedeau urmele unde a fost pus şablonul. Un fapt foarte interesant este că pe unul dintre afişe sunt trei amprente ale degetului mare în dreapta sus. Pe de altă parte, mai sunt câteva afişe foarte importante realizate prin serigrafie care au fost făcute în serie mică, patru-cinci exemplare, fiindcă Brauner nu era pe atunci un pictor celebru ca Dali sau Miro. Pe de altă parte românii nici azi nu ştiu să îşi pună în evidenţă propriile valori, dat fiind faptul că după Brîncuşi, Victor Brauner este cel mai cunoscut artist român în Occident. În străinătate, valoarea operei lui Brauner creşte în medie geometrică, dar se pare că noi nu reuşim să apreciem cum trebuie aceste lucruri: de exemplu, în Bucureşti este o alee Victor Brauner, dar este greu să o nimeriţi, deoarece este la marginea capitalei. În schimb, casa unde a stat Brauner a scăpat de demolare şi are un farmec parizian: cum urcăm pe dealul Filaretului pe strada Xenofon şi este specificat „scriitor” pentru a nu se confunda cu istoricul, iar la numărul 21 este o casă cu un etaj unde a stat Victor Brauner cu părinţii şi fraţii lui, iar acum este Poliţia Comunitară. Aici Herman Brauner, tatăl lui Victor, ţinea şedinţe de spiritism.

P.M.: Consideraţi că „Brauneriana” a avut parte de o bună receptare în rândul publicului din România?

F.C.: Receptarea a fost bună, dar timpul a fost cam scurt. Totuşi, numai în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu ocazia „Nopţii muzeelor”, au vizitat expoziţia peste 2000 de persoane, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Desigur că nu erau specialişti în Brauner cei care au venit să vadă afişele, unii probabil luau contact pentru prima oară cu pictorul suprarealist, dar asta este de asemenea foarte important. Apoi, în cele nouă zile cât „Brauneriana” a fost deschisă timp de opt ore pe zi, au mai fost cel puţin 600 de persoane care i-au trecut pragul, iar printre vizitatori s-au numărat pictori, critici şi istorici de artă, scriitori şi iubitori de cultură. De asemenea, au venit să vadă afişele şi două persoane care l-au văzut pe Brauner la ultima sa expoziţie din ianuarie-februarie 1966, iar una dintre aceste persoane este pictorul Gheorghe Iacob, destul de puţin cunoscut pentru marele public, dar foarte apreciat de cunoscători. Eu îl cunosc de foarte multe vreme şi îl consider cel mai important pictor român contemporan.

P.M.: Credeţi că expoziţia s-ar putea repeta şi în alte oraşe mari ale ţării?

F.C.: Da, dacă ar fi asigurate condiţiile de bază, transportul… Această expoziţie am făcut-o eu pe spezele mele, cu sprijinul arhitectului Michael Ilk care a editat pliantul cu informaţii foarte precise din punct de vedere tehnic. Panotarea, ramele, afişele în sine costă – ele nefiind toate ale mele, o parte a domnului Ilk sau a unor prieteni care au contribuit şi ei la realizarea expoziţiei. Sigur că expoziţia este interesantă şi pentru alte spaţii, însă eu am gândit-o încă de la început pentru Sala Galateca. În aceeaşi ordine de idei, aş aminti faptul că pe data de 1 iunie va avea loc la Jewish Historical Museum din Amsterdam vernisajul expoziţiei From Dada to Surrealism. Jewish Avant-Garde
Artists from Romania care va cuprinde lucrări de Victor Brauner, Marcel Janco, Max Herman Maxy sau Arthur Segal. La
Amsterdam expoziţia dedicată avangardei române va fi deschisă până pe data de
2 octombrie 2011.