REVISTA DE CULTURA FONDATA LA CRAIOVA, IN 1838, DE CONSTANTIN LECCA. SERIE NOUA. ANUL XIV

Sub egida Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Craiova, Casa de Cultură Traian Demetrescu Craiova și Revista Mozaicul, organizează în perioada 22-23 octombrie 2011, ediția a XXXIII-a, a Concursului Național de Poezie Traian Demetrescu (TRADEM). Juriul concursului va acorda premii și va publica lucrările premiate, după cum urmează:
Premiul TRADEM în valoare de 500 lei
Premiul I în valoare de 400 lei
Premiul al II-lea în valoare de 300 lei
Premiul al III-lea în valoare de 250 lei
Un premiu special în valoare de 250 lei pentru un autor din Oltenia
Lucrările pentru concurs, constând în grupaje de 5-7 poezii, redactate (dactilografiate) în câte 3 exemplare, vor fi trimise până la data de 08 octombrie a.c., numai prin poștă, pe adresa:
Casa de Cultură Traian Demetrescu
Str. Traian Demetrescu, nr. 31
Craiova, jud. Dolj, cu mențiunea PENTRU CONCURS.
Poeziile trimise nu vor purta semnătură ci un motto ales de autor. Plicul cu poeziile va conține încă un plic închis, care în loc de adresă va purta același
motto, iar în interiorul lui se vor menționa numele și prenumele autorului, vârsta, adresa și telefonul.
La concurs pot participa creatori care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România ori ai altor asociații de scriitori și care nu au publicat un volum individual de poezie. Câștigătorii vor fi invitați la Craiova pentru premiere.
Pentru cei invitați la manifestări, Casa de Cultură Traian Demetrescu Craiova va asigura cheltuielile prilejuite de participarea la acest eveniment, iar transportul va fi asigurat de participant.
Relații suplimentare la telefoanele: 0351413368, 0351413369, 0723919750; e-mail: casa_cultura_traian_demetrescu@yahoo.com.














































Concursul național de poezie
Traian Demetrescu - Tradem
ediția a XXXIII-a
CRAIOVA, 22-23 octombrie 2011
regulament

AVANTEXT
Constantin M. POPA: precaritatea secretelor
MISCAREA IDEILOR
Liviu ANTOANESEI: nu cred că, fie si in vacanta, trebuie sa ne ferim mereu sufletul si de lecturi mai dificile, mai dure, aproape insuportabile
Luminita CORNEANU: puteti pur si simplu sa intoarceti foaia
Bogdan CRETU: citesc, din fericire, din obligatie. Dar cat de mult imi place aceasta obligatie! Nu as da-o pe toata libertatea din lume
Adriana TEODORESCU: povesti dintr-o vara
Sorin MIHAI-GRAD: sunteti in vacanta, va permiteti!
Xenia KARO: pentru tihna. poezie
Cosmin DRAGOSTE: Nemteste
CRONICA LITERARA
Ion BUZERA: dupa implozie, hiperfractul
BELETRISTICA
Liliana URSU: podul suspendat
Aleksandar Stoicovici: Poeme
LECTURI
Luiza MITU: Aius debut: Gabriel Nedelea Peisaj cu intalnire
Catalin GHITA: prima intalnire
Petrisor MILITARU: poeme din apa locului
Cristina GELEP: pariul vietii si al iubirii pierdute in comunism
Marin BUDICA: fereastra spre lume
Mihai GHITULESCU: fereste-ma Doamne, de adevaruri
SERPENTINE
Adrian MICHIDUTA: constituirea terminologiei filosofice romanesti (I). Epoca medievala
Victor CHIRITA BALCETEANU, Nicolae MARINESCU: Monumentul Independentei de la Craiova (IV)
Antonie SOLOMON: istoria trebuie sa fie la vedere la Craiova
Marinica DINCA: pentru Monumentul Independentei
Arh. EmilianSTEFARTA: a face un monument este un act de vointa a unei comunitati
Cezar AVRAM: an act reparator
ARTE
Adriana MARINOIU: o seara folk în Craiova
MOZAICUL intreaba
Festivalul Costache CONACHI
Concurs de poezie TRADEM
Claudia RACIULA: povestea papusilor romanesti
Mihaela VELEA: Brancusi & Serra în Baselti
Florin COLONAS: La Vendome, intr-o gradina
Catalin DAVIDESCU: Rascruciul artelor craiovene la Arad
Ovidiu BARBULESCU: Iulian Segarceanu si cromatismul sintetic
UNIVERSALIA
Florin COLONAS: dupa Brancusi, Victor Brauner este cel mai cunoscut artist roman in Occident

Nr. 7 / 2011
Cuprins