Avantext

În această perioadă, majoritatea revistelor care se respectă le propun cititorilor unele titluri pentru lectura din timpul vacanţei. Aflu dintr-un ziar de mare tiraj că Mircea Cărtărescu a făcut şi el o listă cititorilor celebrei publicaţii Times, alături de Salman Rushdie. Nu, nu a recomandat vreun scriitor român, ci pe Salinger, de parcă Salinger mai avea nevoie de vreo recomandare. Oricum, dacă ne mândrim cu atâta lucru, înseamnă că suntem încă o literatură mică, neobişnuită cu normalitatea unei receptări care să ne permită demnitatea.

Să mă întorc însă la ideea de vacanţă. E vară, e soare, timpul capătă parcă un ritm mai calm, stresul de peste an se face uitat. Prejudecata spune că în vacanţă citim cărţi mai uşoare, de parcă peste an ne-am îndeletnici cu toţii numai cu tomuri groase, chinuitoare. Din păcate, eu unul nu aştept vacanţa pentru a mă relaxa parcurgând cărţi, cum se spune, „comerciale” ori uşor digerabile. De altfel, ca să fiu sincer, nici nu mă satisfac astfel de volume. Trebuie să recunosc, fără urmă de frustrare, că nu am mai avut de multă vreme timp pentru a mă reîntoarce la Dumas (pe care-l mai foiletez, deschizând la întâmplare unul dintre romanele sale, pentru a-mi verifica memoria, care în acest caz funcţionează imbatabil), la romane poliţiste ori la vreun fantasy care să mă amuze prin stângăciile sale. Citesc, din fericire, din obligaţie. Dar cât de mult îmi place această obligaţie! Nu aş da-o pe toată libertatea din lume.

În fiecare vacanţă, recuperez, de regulă, ceea ce nu am reuşit să duc la bun sfârşit în timpul anului universitar. Acum am timp legat, care mi-ar permite, teoretic, să îmi văd de ale mele. Publicistica ocupă mereu un loc secundar în programul meu: scriu un articol (şi pe acesta, evident), aşa cum alţii joacă o partidă de şah ori de table între două reprize de muncă. Asta mă relaxează pe mine, asta îmi cere firea mea mai frivolă, poate, hiperactivă în orice caz... Aşa se face că, de cele mai mult ori, lectura apariţiilor recente din literatura română nu reprezintă nici pe departe prioritatea mea. De fapt, aş putea spune că mai puţin de o treime din cărţile pe care le citesc sunt noi; cu toate acestea, mă străduiesc să mă ţin la curent şi de regulă nu îmi scapă titlurile bune şi foarte bune de peste an. Scriu cronici literare în câteva reviste (Observator cultural, Viaţa românească, Contemporanul), dar nu socotesc această îndeletnicire nimic altceva decât un exerciţiu care mă ordonează, mă ţine în priză, o reacţie firească, de care am devenit, după atâţia ani, dependent, care îmi creează un tonus bun şi care mă ţine în formă. Îi datorez uşurinţa în faţa paginii albe (de fapt, în faţa unui document nou deschis pe monitorul laptopului). Nu pot trăi izolat de prezent, simt nevoia să fiu la curent. Aşa se face că citesc multe volume de poezie, multe romane, eseuri, cărţi de critică literară, dar fără a considera că asta e mai important decât lectura Scrisorilor către Lucillius ale lui Seneca (cu asta mă îndeletnicesc în aceste zile) sau de parcurgerea unor tomuri serioase despre istoria şi cultura bizantină. Norocul meu este că m-am înhămat la o carte despre Cantemir, care m-a obligat în ultimii doi ani să citesc zeci şi zeci de cărţi istorice (una dintre direcţiile lecturilor mele din ultima vreme), filosofice ş.a.m.d. Aşadar, recunosc fără să roşesc: de la o vreme, literatura propriu-zisă nu îmi mai ocupă cel mai extins spaţiu de lectură.

În materie de cărţi, ispitele sunt nesfârşite...

Prin urmare, dacă ar fi să mă opresc la doar trei-patru titluri dintre cele recente, pe care să le recomand oricui doreşte să le poarte după sine pe drumurile de vacanţă, lista ar fi strict subiectivă. Să mă opresc, totuşi, la cărţi apărute în acest an, din genuri diferite. La capitolul poezie, aş recomanda fără ezitări antologia Marianei Codruţ, Areal (Editura Paralela 45), care oferă posibilitatea redescoperirii uneia dintre cele mai autentice voci lirice ale ultimelor decenii de poezie autohtonă. Nu aş ocoli nici volumul lui Ioan Es. Pop, Unelte de dormit (Cartea românească). Dintre romanele apărute în acest an,
m-aş opri la cel al lui Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis (Editura Cartea Românească) ori la Minoic-ul lui Caius Dobrescu. Ambele sunt romane cu o consistenţă epică lăudabilă, care asigură o lectură mai mult decât plăcută. La capitolul critică literară, cu toată subiectivitatea, recomand în totală cunoştinţă de cauză (am îngrijit şi prefaţat volumul) Polemos-ul lui Marin
Mincu (Editura Compania). E o carte mai mult decât incitantă, care pune degetul pe rană în destule situaţii îndeobşte tabuizate ale vieţii noastre literare din ultimele patru decenii. În fine, amestecând istoria cu istoria literară, tânărul cercetător Dinu Tudor propune, la Editura Humanitas, o excelentă împletire a două biografii: Dimitre Cantemir şi
Nicolae Mavrocordat. Dar să fiu onest: nu am dus încă la bun sfârşit lectura acestui volum abia apărut şi abia achiziţionat.

Cam astea ar fi titlurile româneşti. Dar cum pot uita faptul că la Polirom abia a apărut ultimul volum din Septuaginta? Sau că tot acolo s-au reeditat Memoriile lui Valeriu Anania, cea mai bună carte a controversatului mitropolit? În fine, în materie de cărţi, ispitele sunt nesfârşite...

Şi totuşi, am marele noroc ca în această vară să beneficiez de un stagiu de cercetare în bibliotecile Parisului. Prin urmare, lecturile mele nu vor fi chiar de vacanţă. Dar pentru mine a mă pierde printre cărţi şi printre monumentele şi muzeele unui oraş mitic este, de departe, cea mai bună variantă pentru o vacanţă. Despre asta, vă voi povesti, poate, cu altă ocazie.