Avantext

REVISTA DE CULTURA FONDATA LA CRAIOVA, IN 1838, DE CONSTANTIN LECCA. SERIE NOUA. ANUL XIV

1. Cătălin Dorian Florescu: Zaira (Polirom, 2010, traducere din limba germană: Mariana Bărbulescu)

Romanul lui Florescu, un scriitor hărăzit cu un uluitor dar al povestirii, este o tentativă curajoasă de a oferi o frescă a societăţii româneşti a secolului al XX-lea. Pornind din perioada interbelică şi ajungând până în cea postdecembristă, cartea urmăreşte tribulaţiile Zairei nu doar în momente temporale diferite, dar şi într-o spaţialitate policromică. Prezentarea subiectivă a istoriei, cu întreaga sa teroare, se face dintr-o perspectivă feminină bine şarjată de către autor. Este un roman solid, cu un ritm alert şi fascinant al narării, cu o mare cursivitate a spunerii, cu acţiune care nu trenează. O carte interesantă, ce îndeamnă cititorul român să aştepte cu sufletul la gură traducerea celui mai recent roman Jacob beschließt zu lieben al lui Florescu, (Jacob se hotărăşte să iubească), apărut anul acesta la editura C. H. Beck.

2. Herta Müller: Leagănul respiraţiei (Humanitas, 2010, traducere din limba germană Alexandru Al. Şahigian)

Pentru cititorul obişnuit cu stilul deţinătoarei Premiului Nobel pentru literatură, Atemschaukel (Leagănul respiraţiei) nu constituie o surpriză. Concepută împreună cu regretatul Oskar Pastior, cartea merită atenţia nu doar pentru construcţia sa formală şlefuită perfect, ci şi pentru curajul caracteristic autoarei de a demasca ororile istoriei. Herta Müller prezintă fără menajamente o pagină de istorie trecută de mult prea multe ori sub tăcere: deportarea etnicilor germani în fosta URSS după 1945, sub pretextul absurd al „vinei colective”. Autoarea oferă încă o dată o lecţie de demnitate morală, vorbind dureros de deschis despre experienţe similare regimurilor totalitare. Istoria nu are victime privilegiate, niciun neam nu-şi poate aroga statutul de martir unic: crima este crimă indiferent de regimul dictatorial care o comite şi de poporul împotriva căreia se comite. Avem de învăţat (şi) din acest roman al autoarei că adevărul istoric nu are de a face cu cel politic, că intruziunea ororilor istorice la scară macro în istoria individuală are consecinţe la fel de funebre în orice fel de regim.

3. A treia carte pe care o recomand, fără a dori ca aceasta să fie interpretată ca o pledoarie pro domo, este Peisaj cu întâlnire (Gabriel Nedelea, Aius, 2011). Pentru mine, placheta de versuri este o plăcută surpriză, propunând un poet atent, care ştie foarte bine să asculte, care posedă capacităţi de cumulare poetică, reuşind să ofere un produs propriu bine definit, cu o voce lirică patinând fluent pe sub straturile lumii. Poezia lui Gabriel Nedelea se infuzează rapid de substanţa unei lumi izbucnind în tuşe atente dintr-un eu liric co-creator al realităţii poetice şi nu numai al ei. Standardele universului liric, fără a se cripta inutil, glisează către necesare polimorfisme aglutinante la nivel substanţial. Un debut în volum frumos cristalizat, cu poeme propunând un imaginar proaspăt, vivace, bine catalizat şi strunit.

Cosmin DRAGOSTE

nemţeşte