fabian112

Tradiţionalul concert de Anul Nou al Filarmonicii „Oltenia”, dirijat, în premieră, de Alexandru Iosub, unul dintre muzicienii importanţi ai Craiovei, a avut „de toate”: în primul rând, mult Strauss (după modelul vienez), a cuprins muzică românească (Hora staccato, Valurile Dunării), piese de largă popularitate (Dansul orelor, Dansul săbiilor, intermezzo din Cavalleria rusticana) şi, nu în ultimul rând, arii din operete şi canţonete (inclusiv duete, precum şi o arie de operă), cu concursul sopranei Ana-Maria Donose-Marcovici şi tenorului Cosmin Marcovici. Excelenta seară de muzică s-a deschis, sub bagheta dirijorului Alexandru Iosub, cu o piesă „de atmosferă”, A Christmas Festival, şi s-a încheiat cu fascinantul vals Frumoasa Dunăre albastră, urmat, de-ndată, de cadenţatul marş al lui Radetzky.

Cu o carieră în plină ascensiune, soprana Dragana Radović, din Serbia, a fost invitată de către Teatrul Liric Elena Teodorini să interpreteze rolul titular din celebrissima operă Aida a celui mai îndrăgit compozitor de gen din toate timpurile, Giuseppe Verdi. Spectacolul, în regia lui Tamas Ferkay (Austria), scenografia lui Alexander Jankow (Elveţia) – decoruri, Cătălin Ionescu – Arbore (costume) şi coregrafia lui Răzvan Mazilu, rămâne, în continuare, o reprezentaţie de succes pentru scena lirică craioveană. Dragana Radović a creat un rol veridic prin sensibilitatea cântului şi vibraţia trăirii dramatice. În rolul lui Radames, tenorul craiovean Stelian Negoescu a pus în valoare o partitură extrem de solicitantă. Georgeta Grigore a interpretat rolul lui Amneris – (rol pentru voce de mezzosoprană) de o calitate excepţională: a fost convingătoare, ardentă, autentică. Solistul Operei Naţionale din Bucureşti, baritonul Ştefan Ignat, în rolul lui Amonasro, a avut un discurs bine articulat, iar din punct de vedere muzical, fără cusur!

Interpreţii rolurilor secundare, Octavian Vlaicu, din Timişoara, în Ramfis, şi Dragoş Drăniceanu, în Regele Egiptului, ca şi interpreţii rolurilor episodice (Dragoş Dragomirescu, în Mesagerul, şi Aura Dudu-Poenaru, în Marea Preoteasă) au surmontat cu destulă uşurinţă un text muzical ce nu pune prea mari probleme vocale şi de interpretare.

Conducerea muzicală a spectacolului a fost asigurată de dirijorul Italian Pier-Giorgio Calabria care a izbutit să aducă la un evident echilibru sonor vocile şi instrumentele, orchestra şi corul Teatrului craiovean aducându-şi din plin aportul la realizarea unei reprezentaţii apreciate şi aplaudate de public.

Cele trei instituţii profesioniste de spectacol şi concert ale Craiovei – Filarmonica „Oltenia”, Teatrul Liric Elena Teodorini şi Ansamblul Maria Tănase – au organizat manifestări omagiale dedicate Zilei Culturii Naţionale (15 ianuarie): Filarmonica, tradiţionalul, deja, concert coral pe versuri eminesciene, dirijat de Manuela Enache, având-o invitată pe actriţa bucureşteană Alexandra Velniciuc, binecunoscută telespectatorilor din emisiunea Atenţie, se cântă!; Teatrul Liric şi Ansamblul, un spectacol comun, constând din diverse piese de muzică românească interpretate de corul şi orchestra Teatrului, sub bagheta dirijorului Florian-George Zamfir; în postură solistică evoluând Magda Gruia-Negoescu, Georgeta Grigore, Ioan Cherata şi Bogdan Olaru; orchestra Ansamblului (dirijor Nicu Creţu), trupa de dansatori (coregrafia Ionel Garoafă) şi soliştii vocali Manuela Motocu, Marius Măgureanu, Lavinia Bârsoghe, Liliana Popa au dat viaţă unui spectacol ce a plăcut publicului prezent în sala Teatrului Liric.

În altă ordine de idei, dorim să ne referim, pe scurt, la captarea şi amplificarea sunetului în cadrul unui spectacol muzical, pentru că, nu-i aşa, „sunetul face muzica!”. Poate fi un solist sau un ansamblu cât de bun, dacă cel care stă la „butoane” nu are abilităţile necesare, mai precis urechea exersată. Pentru că, acest personaj se numeşte, pe drept cuvânt, maestru de sunet (vizavi de maestru de cor, mastru de balet, maestru corepetitor, maestru de lumini etc.). El este cel care are „în mână” calitatea sonoră a spectacolului. De priceperea lui depinde echilibrul sonor între diferitele compartimente ale orchestrei, între ansamblu şi solistul vocal sau instrumentist. Amplificarea sonorităţii (per total) nu trebuie să fie nici „prea tare”, nici „prea încet”; doar atât „cât trebuie”. Se pune întrebarea: cât trebuie? Aici este problema! Cine o rezolvă?!