i.b.lefter112

O privire de ansamblu, urmată – dacă mi se permite – de un mic bilanţ personal

Anul cultural 2011 a fost unul ciudat sau dramatic sau eroic, în funcţie de cît de spectaculos vrem să sune epitetul caracterizant. În condiţiile severe ale crizei economice locale, europene şi globale, organizatorii de festivaluri şi tîrguri de carte, de expoziţii şi dezbateri publice, de evenimente şi proiecte de tot felul au perseverat, în ciuda finanţărilor drastic diminuate, găsind soluţii „de avarie” şi mergînd înainte. Nu vorbesc despre Festivalul „George Enescu”, important şi foarte scump, suportat integral de către stat, ci despre tot restul, indiferent de categorie şi de anvergură. În multe-multe cazuri, fie că a fost vorba despre instituţii bugetare sau private sau despre organizaţii neguvernamentale, fundaţii şi asociaţii, unele mari, altele mici, cu proiecte-mamut sau mărunţele, artiştii şi managerii în cauză nu s-au lăsat, acoperindu-şi cheltuielile cum au putut: în parte – de la centru, direct de la pauperul Minister al Culturii sau, indirect, de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, mai „aplicînd” şi la prosperul Institut Cultural Român, entitate cu misiune externă, dar care funcţionează şi în ţară, în paralelism cu Ministerul; unde a existat bunăvoinţă „pe plan local”, s-au obţinut şi bani de la consiliile judeţene sau orăşeneşti; mult mai greu i-a fost vlăguitului „sector privat”, care a dat cît a putut, puţin dar salutar.

S-au mai şi făcut „economii”, s-au operat restrîngeri, s-au găsit formule „de austeritate”, dar, pînă la urmă, viaţa noastră culturală a urmat, în linii mari, graficul anilor precedenţi: festivalurile de teatru de prin toată ţara s-au ţinut, ba chiar s-au şi adăugat cîteva (la Ploieşti, la Giurgiu, poate şi prin alte părţi), omoloagele cinematografice, în speţă TIFF-ul clujean şi altele mai mici, au avut ediţii noi, viaţa expoziţională a fost efervescentă, cu multe vernisaje de vîrf etc. Teatrele nu prea au bani pentru decoruri, dar am văzut o serie întreagă de montări splendide. Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti a rămas fără sediu, dar am putut asista în continuare, în octombrie-noiembrie, la entuziasmante spectacole novatoare la unul dintre etajele Muzeului Naţional de Artă Contemporană, într-o sală fără amenajările necesare. Pe cont propriu şi implicit-demonstrativ, comprimînd un proiect într-un spaţiu „de cameră”, de fapt chiar într-o cameră, şi anume una de hotel, coregraful Cosmin Manolescu a gîndit un experiment extraordinar la etajul 13 al Intercontinentalului, unde au loc, din septembrie încoace, la intervale de cîteva săptămîni, serii de reprezentaţii pentru grupuri mici de spectatori. S-au inaugurat – cel puţin în Bucureşti – cîteva noi galerii de artă particulare. În edituri, unde criza a lovit greu, căci e vorba, cel puţin în cazul celor mari sau măcar mărişoare, despre întreprinderi comerciale sadea, care nu pot trăi din mărinimia subvenţiilor şi a sponsorizărilor, trebuind să supravieţuiască pe piaţă, au apărut totuşi multe cărţi valoroase, fie şi în tiraje restrînse, căci vînzările merg foarte prost în librării. Şi aşa mai departe.

Pe scurt: în plină criză, artiştii şi intelectualii publici şi-au văzut de drum, drept care anul cultural 2011, unul – încă o dată – „de austeritate”, se prezintă la final cu o recoltă consistentă, normală.

*

Micşorînd brusc scara: în ce mă priveşte, am şi regrete, şi ceva motive de satisfacţie. N-am încheiat nici în 2011 cărţoiul în care asamblez analizele mele politice din 1990 încoace (cînd va apărea, se va intitula Lectura politicii. România postcomunistă). Pregătesc şi o culegere despre prietenii care nu mai sînt; speram s-o dau la tipar pentru Tîrgul Gaudeamus, dar n-am găsit timp destul pentru finisaje. Tot amînînd reviziile din an în an, sper acum să-mi văd reeditată în 2012 trilogia „ideologică” (Recapitularea modernităţii, Postmodernism şi Despre identitate. Temele postmodernităţii). Tot pentru „la anul” am amînat volumul al treilea al ediţiei Leonid Dimov pe care o îngrijesc (poezia antumă). Ce să mai spun despre alte cărţi la care mă gîndesc?! M-am bucurat – măcar – de iniţiativa lui Tudor Jebeleanu şi a Editurii Tracus Arte de reeditare a culegerii noastre de versuri de juneţe, Cinci (cu Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, IBL, Mariana Marin şi Alexandru Muşina), precedată şi urmată de reluarea Aerului cu diamante (Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan), respectiv a Pauzei de respiraţie (Andrei Bodiu,
Simona Popescu, Caius Dobrescu, Marius Oprea), toate trei opurile îngrijite grafic, atunci (în 1982 şi 1991) şi acum, la reluările cvasi-identice (2010-2011), de numitul/renumitul T.J. Am mai reuşit să sprijin, prefaţîndu-le, cele două cărţi audio care restituie prea-puţinele înregistrări păstrate cu Dimov declamîndu-şi poemele şi cu Mircea Nedelciu citindu-şi prozele (ambele – la Editura Casa Radio a Societăţii Române de Radiodifuziune). Am mai însoţit şi noul roman al lui Ovidiu Pecican, Bokia, o savuroasă satiră politică (tot la Tracus Arte), şi mi-a făcut plăcere să citesc şi să scriu introducerea la memorialistica inedită a lui Ovid Ţopa, tatăl lui
Tudor Ţopa (la aceeaşi editură).

Altfel, mi-am văzut de toate ale vieţii culturale şi universitare. Mi-am ţinut cursurile la Filologia bucureşteană, unde a trebuit să preiau în toamnă şi direcţia Şcolii doctorale, pe lîngă coordonarea masteratului de Studii literare româneşti. Am dus mai departe Cafeneaua critică, proiectul meu de dezbateri pe teme de actualitate culturală, cu asistenţă mai ales studenţească (în primăvară la Club Control, din toamnă la Clubul A, al Arhitecturii). Cu grupul de absolvenţi ai noştri, astăzi doctoranzi şi masteranzi, cu care făcusem în 2009 şi 2010 ziarul Tîrgului Gaudeamus, am repetat isprava, folosind de data asta macheta aLtitudinilor mele, ceea ce a stîrnit entuziasmul multor amici şi colegi care au crezut, răsfoind cele cinci numere de la finele lui noiembrie, că mi-am reluat revista (alt proiect amînat în 2011; report 2012!). Pînă în octombrie s-au difuzat episoadele de primăvară-vară ale rubricii mele de la TVR Cultural (Cartea/Carte.ro), care a încheiat astfel şapte ani şi jumătate de prezentare a actualităţii editoriale româneşti, cu mii şi mii de titluri. În toate anotimpurile am văzut, ca de obicei, multe spectacole şi expoziţii, mai şi călătorind prin ţară pentru festivaluri, colocvii, susţineri de teze de doctorat. Plus articole, interviuri, conferinţe, colocvii, participări la emisiuni radio şi de televiziune, pe teme culturale şi politice etc. etc. etc.

Lăsînd în paranteză discretă viaţa de familie, nu pot pentru ca să nu consemnez – totuşi – că în primăvară m-am achitat din nou cu brio de sarcina de a stropi, în vreo trei rînduri, livada noastră din Argeş (altfel o năpădesc insectele pădurii!) şi am cules-o toamna, petrecînd acolo lunile de vară, pe bucata noastră de deal, cu cărţi şi computere în mijlocul naturii, în paradis. Am şi construit în august o căsuţă nouă, cu un perete întreg de sticlă, spre crîngul care coboară în vale, cu toată pădurea de stejari în jur, mică bijuterie închipuită de cine dacă nu de un artist, sculptorul, „multimedialistul” şi prietenul Romelo Pervolovici. Vecinului nostru, bunul domn Neculae Bădescu, distins universitar piteştean, i s-a părut că acolo, în „căsuţa din poveşti”, „parcă eşti în pom”, pe cînd un văr de-al meu, Constantin-elveţianul, a avut impresia că „parcă decolezi cu un avion”! Ciobănescul alb, Novac, şi cîinele de vînătoare Spic, brun, nu şi-au spus încă părerea.

...Mult, puţin pentru un an?
Cum ziceam: speranţe pentru 2012!