Avantext

La 20 de ani de la înfiinţarea Editurii Aius, a tipografiei KARMA & PETRESCU şi tot atâţia de la publicarea primei cărţi, Cui i-e frică de comentariul literar de Constantin M. Popa, vede lumina aceluiaşi tipar – de data aceasta la un „Offset Original Heidelberg” – cartea Aius 20. File din istoria noastră, semnată de însuşi managerul Editurii Aius, Nicolae Marinescu. Autorul rememorează într-o carte-testimonial evoluţia sinuoasă a editurii de la societatea comercială Aius S.R.L. la o întreprindere care „se integrează eforturilor comunităţii de a fi prezentă în dialogul cu valorile europene”.

Cele 24 de capitole, câte cuprinde volumul, alcătuiesc o istorie a editurii din perspectiva celui care a înfiinţat-o. Începe printr-o scurtă autobiografie din care nu lipseşte tragicomicul societăţii româneşti ante- şi postdecembriste, ca de exemplu, situaţia în care autorul a fost motivul unui protest public de o oarecare anvergură al cărui slogan era „Jos Marinescu!”. Dar când Nicolae Marinescu coboară în stradă cu speranţa că demonstranţii vor observa şi vor înţelege că „l-au dat” jos, este cu totul ignorat, fără ca protestele să înceteze. În această mărturie sunt descrise „multe astfel de întâmplări, care nu vor intra în nicio carte de istorie”, reprezentând peisajul în care firma, ce poartă numele zeului cuvântului în mitologia romană, este înfiinţată de către Nicolae Marinescu, cu multă experienţă în conducerea mai multor şcoli şi licee. Primul act vizibil şi prevestitor al funcţionării constante a editurii este revista săptămânală „Demnitatea” prin care redacţia avea să-şi formeze mâna în cele 45 de numere apărute înainte de faliment, care a survenit, se pare, tot în urma unor conflicte de interese, aceasta arătându-se prea critică pentru unii lideri locali.

Lăsând în urmă contextul politic în care s-a înfiinţat şi a trebuit să supravieţuiască Aius, apreciem iniţiativa descrierii relaţiilor interpersonale, care au constituit, de fapt, motorul evoluţiei în bine a acestei istorii particulare. Am descoperit cu surprindere personalitatea Ilenei Petrescu, eforturile sale inimaginabile, dar şi suferinţele sale fizice şi sufleteşti induse de o boală neiertătoare care grăbeşte despărţirea de „copilul” Aius, de familie şi prieteni. Nicolae Marinescu surprinde intensitatea regretului de a nu mai avea timp prin redarea unei mărturisiri lucide pe care Ileana Petrescu o face Florinei Ţoc: „– Tu ştii, fată, că mor! Aş fi vrut s-o văd pe Diana mireasă! …Şi pe Andrei intrat la liceu!”. Mai departe, autorul observă personaje în jurul cărora construieşte mici schiţe de personalitate, îşi apropie colegii, oferindu-le în diferite situaţii garanţia prieteniei, implicându-se cu toate resursele sale fără a-şi păstra un teritoriu personal (el, ca şi motanul Mişu, este al editurii), joacă totul pe o carte şi prin nu ştiu ce forţe ascunse proiectul are sorţi de izbândă. Ne bucură regăsirea unor persoane apropiate ca participanţi la continuarea unei istorii pentru care s-au făcut multe sacrificii.

Nu trebuie omişi nici mentorii spirituali, Adrian Marino şi Ion Zamfirescu, cărora li se dedică o parte din carte. Ei apar în ipostaza de susţinători morali şi spirituali ai acestui efort pentru realizarea unui act de cultură. Cartea cuprinde şi un schimb epistolar inedit dintre cei doi oameni de cultură şi editura Aius. În cadrul unui portret-elogiu făcut lui Ion Zamfirescu, aflăm că relaţia student-profesor se va transforma peste ani într-una de discipol-maestru, unde lecţiile primite nu vor fi numai de literatură, ci „de iubire pentru cultura română, de demnitate umană şi de generozitate”, reflectate în gestul prin care cedează necondiţionat drepturile de autor editurii craiovene. Astfel, capitolul „Lecţia Ion Zamfirescu” este şi o sursă de informaţii cu privire la comportamentul didactic al profesorului, al atmosferei de studiu de pe atunci, în general, al atmosferei la examenele lui Ion Zamfirescu, în particular. Pe lângă acestea, rezultatele cercetărilor sale teatrale şi modul de a supravieţui cu demnitate sunt descrise cu admiraţie prin ochii studentului Nicolae Marinescu. Evident, acelaşi efect îl are şi colaborarea cu Adrian Marino, o colaborare neaşteptată care porneşte de la cartea Hermeneutica lui Adrian Marino scrisă de Constantin M. Popa, carte ce generează corespondenţa dintre cei doi, având la bază aranjarea unor evenimente de promovare. Adrian Marino vede potenţialul editurii, el propune participarea la târguri, chiar dacă colectivul redacţional nu se simţea încă pregătit să participe la ele. Discuţiile continuă apoi pe tema publicării cărţii Ole! Espana, ce ne face părtaşi la emoţiile receptărilor critice şi la satisfacţiile succesului. Din acest moment, Adrian Marino, va continua să fie fidel editurii, va publica în continuare la Aius, se va implica în proiectul „Mozaicul”, prin încurajările, înţelegerea şi criticile ce au constituit un adevărat sprijin. Autorul nu insistă, în mod deliberat, asupra momentului înfiinţării revistei „Mozaicul”, deoarece acesta beneficiază de o carte separată de istorie, Mozaicul. Modernitatea tradiţiei. Semnificativ este şi faptul că volumul Aius 20. File din istoria noastră cuprinde în Addenda un catalog al titlurilor apărute la editură din 1991 până în 2011, precum şi un album cu fotografii ce confirmă şi completează evenimentele din istoria editurii. Aius 20… este o carte subiectivă despre o realitate obiectivă, la construirea căreia au colaborat cu succes două generaţii cu viziuni diferite reunite într-un scop unic – un act cultural valoros.