militaru112

Emanuela Ilie, Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane. Autori. Cărţi. Teme, Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2011.

Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane... conceput de Emanuela Ilie este una dintre cele mai clare dovezi că, atunci când îşi propune, un critic – fie el şi tânăr în domeniu, ceea ce nu o împiedică pe autoare să se numere deja printre cei mai buni cunoscători ai poeziei române contemporane – îşi poate face meseria cu obiectivitate, stricteţe şi profesionalism: ea selectează din cei trei sute de potenţiali poeţi ieşeni doar cincizeci pe care îi consideră reprezentativi pentru fenomenul poetic din actualul Târg al Iaşilor. Cum este şi firesc criteriul fundamental de selecţie este cel axiologic – scriitori consacraţi precum Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Ioanid Romanescu, Dan Laurenţiu, Emil Brumaru, Nicolae Turtureanu sau Nichita Danilov ocupă un spaţiu mai larg, de până la douăzeci de pagini –, dar aceasta nu înseamnă că nu vom întâlni şi poeţi ieşeni din generaţia tânără (Şerban Axinte, Paul Gorban, Codrin Dinu Vasiliu sau Livia Iacob) ori autori dispăruţi atât de devreme încât nu au apucat să publice nici măcar două volume (Irina Andone, Petru Aruştei, Nicolae Manea, Alexandru Mălin Tacu), însă universul lor liric este suficient de puternic individualizat pentru a fi luaţi în considerare.

Subtitlul Dicţionarului... fiind Autori. Cărţi. Teme este uşor de dedus că Emanuela Ilie ne oferă la fiecare new entry mai întâi o prezentare a autorului şi volumelor sale de poezie, urmată de un eseu critic ce îmbină elemente de istorie literară, critică tematică, critica criticii, stilistică şi poetică, hermeneutică etc., încheindu-se cu o serie de referinţe critice edificatoare pentru poetul în discuţie, în eventualitatea în care cititorul va dori să aprofundeze subiectul. În acelaşi timp, savoarea Dicţionarului... nu este dată numai de obiectivitatea cu care autoarea operează pe tărâmul criticii literare, ci şi de stilul direct (lipsit de aluziile vagi şi aşa-zis elegante ca ale altor colegi de breaslă prea puţin curajoşi pentru a fi oneşti cu ei înşişi) pe care îl descoperim spontan pe parcursul lecturii: de exemplu, în situaţii în care îşi exprimă rezerva faţă de unele interpretări pripite („Toate contrazic diagnosticul mai vechi, pus de unii critici convinşi, ca Virgil Cuţitaru, că Nicolae Turtureanu este «un glacial de dorul durerii şi nu de durerea în sine». În special Atâta verde peste cerul alb […] dovedeşte exact contrariul.”), în care îşi manifestă în mod ferm opţiunile ierarhice în ceea ce priveşte valoarea poeziei ieşene la nivel naţional fără a lăsa impresia de parti pris („l-aş încadra oricând pe autorul ieşean [Nichita Danilov] într-un top five al poeziei optzeciste. Nu atât pentru felul în care ilustrează genul proxim, cât pentru diferenţa specifică, revelatorie.”) sau când surprinde laturi mai puţin discutate ale unui univers liric, cum este cazul influenţei filosofiei indiene (Ananda Kentish Coomaraswamy) asupra volumului Sutrele muţeniei (1994) de Cezar Ivănescu. În filosofia indiană, practicarea tăcerii voluntare şi conştiente – sub cele trei forme ale sale: Vak-mauna, Kastha-mauna şi Susupti mauna – conduce atât la stăpânirea a ceea ce spunem şi gândim, fapt ce are drept urmare atingerea stării de linişte interioară profundă din care ia naştere cuvântul creator, deci poezia.

În acest context, volumul nu este doar un instrument fundamental şi accesibil de cunoaştere a poeziei ieşene contemporane, ci şi o modalitate de (re)descoperire a esenţei poeziei, în genere. De asemenea, Dicţionarul... poate fi luat oricând drept model de alţi tineri critici din alte oraşe şi, astfel, vom putea avea ulterior o echipă pregătită să ducă la bun sfârşit un Dicţionar esenţial al poeziei contemporane, proiect de care aminteşte încă de pe acum Emanuela Ilie în Cuvântul înainte al dicţionarului ieşean.