Avantext

pe cap o pisică radio pisică pisică

reparatorul de suflete un bun prieten de-al meu ne întâlneam în fiecare
dimineaţă la o friptură pur incidentală râdeam plângeam luam eritromicină aşa se derulau speranţele noastre avea pe cap
o pisică una formidabilă semăna teribil cu o pasăre
vedeam bine nu mă înşelam câtuşi de puţin
eu am o intuiţie superbă încă de când eram copil şi dormeam cu capul pe o coastă anume
evlavioasă şi mută aveam cu toţii surpriza să o auzim croncănind cu privire la
vieţile noastre de asceţi orgolioşi
râdea de noi cu gura ei mov ca un cioc explica un fenomen două ne arăta nişte degete ah
senzaţionale
ne
scurgeam cu toţii ascultându-i tirada nu ne mai simţeam

oameni ascultam ca la un radio solar legionar ceva de genul acesta în orice caz ceva cădea de pe
noi rămâneau acolo doar ochii le
faceam umbră cu ciocurile ne trăgeam puful pe umeri repetam în gând limba aceea nefirească

cu mâinile la spate

.profesoara mea de gură.
profesoara mea de timp şi spaţiu femeia
asta cu voluptatea înscrisă în figură cu mâinile la spate pielea subţire ştii
în fiecare clipă ce curge prin ea
ameninţă cu lipsa de credinţă mă pune să răspund din materie
mă batjocoreşte cu dragoste de mamă intenţionează cu imperativă maliţiozitate să îmi dea nota aceea din copilărie
pe care o primeam cu sudoare şi cu palma întinsă pe când oameni străini îmi rupeau oasele la tablă îmi spărgeau capul ţineam de cretă cu dinţii pierdeam toate ideile mele de copil sufeream după ele zile întregi mă înecam cu ciudă scuipam
în faţa lu mama ca să mă bată să îmi spargă capul să uit că am pierdut noţiunea aia şi noţiunea aia
de care ţineam ca de cretă aşteptam ziua în care aveam să leg faptele să am dreptate să
profesoara mea de timp şi spaţiu
uite o grozavă figură se întinde pe câteva ţărmuri face pe farul
în faţa mofturilor mele de marinar întreb
de ce mai păstrezi lumina aprinsă? nu ştie se joacă cu un măr lipsit de importanţă
îi spun
de ce te joci cu mărul ăla lipsit de importanţă? când eu mă desfăşor aici pe caldarâm e cald sub pielea ta împuţită de examinator mă dau de ceasul morţii aştept să muşti din mărul ăla să îmi cuantifici secunda de graţie să mă notezi să mă arunci la gunoi ca pe o coajă şi la urma urmelor primesc
nu văd de ce nu pentru mine încă se învârte vorba aceea

dar vezi tu cu pielea ta împuţită de examinator cu mărul cu creta lipsită de importanţă
mă mistuie sublimul îi spun
nu reuşesc să fiu atent
îmi scapă faptele mie ţin minte eram şcolar ţineam la prezenţă ieşeam la tablă se întâmpla ceva cu totul fatal
nu ţin bine minte ce primeam la palmă cineva mă agăţa în cui făceam conversaţie
vroia să ştie istorie nenea eu n-aveam ce să-i răspund îl îndrumam la un alt departament mă
dureau oasele cu totul
nu puteam fi atent nenea făcea pe detectivul insista mă lovea peste figură împuţitul cineva în clasă răsfoia un manual lipsit de importanţă muşca dintr-un măr se păstra util e necesar

eu mă ţineam de cretă ca de coapsa unei
femei străine una cu pielea subţire ştii

din când în când

ştii cum se întâmplă? îmi zice
bătrânul cuiva un nene după toate aparenţele mort bine
la o adică miroase deja a sticlă şi tohtttaccâmmull stă sprijinit în coate are în gură o cârpă cu care se şterge din când în când pe expresie o figură
habar n-avem pe ce lume trăim zice şi îi plesneşte fruntea de înţelepciune
se întâmplă că ne deplasăm cu stoicism zice pe trotuare prin tramvaie împânzim lumea cu
traseele noastre
neaşteptate şi sunt neaşteptate zice şi îi plesnesc ochii de credinţă
sunt la fel de plăcut spontane ca orice farfurie cu mâncare zic şi eu nu sunt expert în domeniu dar pe trotuar sunt cineva îmi zicea un ţigan domnu’ părere avizată
l-am bătut mama lui de ţigan l-am dat cu capul de pereţi l-am învăţat minte să mai aibă dreptate ştii ce-a făcut? zice s-a închinat cu respect şi şi-a adus şi copiii la rând vezi? câtă credinţă zice mama lui de ţigan mi-a fost milă să îi învăţ minte stăteau ăia micii se uitau la mine ca la Salvare
mi-a fost milă de lumea asta frumoasă în care trăim păi unde ajungem? zice dacă ne învăţăm cu toţii minte
are să facă planeta implozie domnule şi îi plesneşte spinarea de extaz când eu ies pe stradă cu cârpa asta în gură am dreptul zice am tot dreptul să mă înşel lovesc pe unul şi pe altul zice mă uit la ei habar n-au pe ce lume trăiesc rânjiţii ei se duc mai departe cu traseul lor cu tot mai plânge unul mai chiuie altul trăim în bună petrecere vorba aceea cine nu te lasă în pace? uită-te la mine zice stau aici pe trotuar mă sprijin în coate plesnesc cu bună ştiinţă vin stăpânii mă evaluează
îmi dau notă mare pe tiradă zic bravo bătrâne vorbeşti numai prostii ai înnebunit pietonii
e şi asta datoria cuiva la o adică
sunt o figură

pe lumea asta unii dorm alţii coboară în fond nu se petrece nimic în nimeni

pe capul unui cal formidabil se plimba într-o după amiază de referinţă un tânăr bolnav şi ascet ca nimeni altul tristan karamello iubitor de eclere şi poezie una o aduce pe cealaltă ei aşa merg lucrurile în lumea asta de zahăr unde bastonaşele şi bombonele iau decizii cu maximă încredere în sine iar caii oamenii şi copiii lor comuni numiţi de cei mai mulţi specialişti în domeniu nătângi dar fericiţi şi drace ah atât de simpatici trântesc în fiecare săptămână o nemaiauzită tarantelă aceeaşi mereu dar de care se bucură cu atâta copilărie încât „ă” atunci când se trezesc în zorii aceia păcătoşi dar aprinşi de lumină şi fotoliu
şterg de iubire

hainele şi pleacă spre casele altora fără să ştie de unde vin sau de ce
e formidabil calul ăsta pe care mă plimb cu tragedia mea înfiptă la
rever cu pietre pe tâmple cu vânt în gâtlej gândea disruptiv şi tânăr tristan karamello
iar eu fac abstracţie de maniere ca şi cum nu aş fi inert pe cinstea mea iubesc animalul ăsta care mă priveşte cu vârful ochilor şi suspină e capul meu cel pe care îl ţin în braţe şi urlă în disperare şi pagubă
ca o bestială coţofană una care nu are nimic pe lume dar sfinte dăruieşte totul are la rădăcina nasului un anume organ descoperit în renaştere dar despre care nu se mai vorbeşte de secole pentru că produce adoraţie vorba aceea înmoaie degete de trubaduri şi trânteşte

capodopere pe pereţii unor vestite muzee lucruri cu totul şi cu totul reprobabile chiar şi peştii se sperie de apariţia asta ciudată ale cărei urechi dictează cu conştiinţa împăcată destinul anumitor solitari aceiaşi care cântă zilnic tarantela şi nu dorm niciodată pentru că moartea stă acolo cu conştiinţa împăcată şi cu ochii pe ei iar ei se tânguie spun lasă-ne în pace suntem marinari mirosim a peşte şi moarte dormim cu brutalitate şi ne purtăm copiii pe leagăne de sare în noi totul e

viu mais ne sort pas se promener ah fire câtă soartă iar costumul meu de pânză tremură
şi tragedia mea de la rever se scofâlceşte cuprinsă de anxietate dar nu pot să nu iubesc şi să mângâi un cap care ştiu bine că nu e al meu
dar mă priveşte ca o tânără mamă cu durere de burtă
eu îi strig stai liniştit tinere undeva pe planeta asta ţi se născoceşte
sfârşitul cu toată iubirea ta cu tot

dar călare

în vremurile de aur când planeta încă mai sughiţa cu mândrie şi duh o tânără
nelegitimă dar superbă la pielea goală îmi spunea hei tu motane păsăroi de
stradă cu ciocul pe dos da tu cu cărticica de noapte
sub gură genunchii goi ai început să miroşi
probabil neaşteptatul rezultat al unei sfâşieli care se derula în gura mea
de o vreme dar mă simţeam formidabil vorba aceea
găseam soluţii una după alta dormeam o luam la picior după ce băteam lumea
mă simţeam ca un vehicol şi toată planeta multă şi greoaie
reverbera era un soi de petrecere de stofă animăluţele mă căutau prin pârloagă şi mă găseau
eu le
priveam în ochi cu dispreţ le antisalutam era bucuria noastră de

fiinţe pe picioarele lor dar călare
ascultă fetiţo ziceam bine înţeleg cu desăvârşire
opiniile dumitale păroase ascult cu plăcere
iau aminte învăţ pe pielea mea nişte lucruri mă abţin
dar dă-mi voie dumneata te numeşti veronica
şi vezi dumneata cu asta se încheie lumea
locuieşti la parterul unei clădiri cu pisici păsări copăcei de iarnă
nici dumneata nu mai ştii ce e acolo îl ţii pe Cerver în gură şi îl îndopi cu măsline
până ne latră nouă măscăricii noi oameni cu capul în pălărie
şi stofa avem avem la ce ne gândi suntem zdraveni
aseară am adus un dulap în cercul meu de amici
cu toţii au fost de acord că este
un camarad formidabil genul cu care îţi vine să joci cărţi să pierzi să rămâi la masă plâgând aşteptând cortegiul
o sumă
şi toată seara l-am lăsat să ne mângâie da asta facem noi purtăm paltoanele descheiate ne tundem singuri nimeni n-ar zice suntem domni de casă bună amicilor mei le vorbesc cu dumneavoastră bătrân camarad de experienţă
mi se răspunde cu interjecţii dar primesc de mâncăm din acelaşi blid (e un soi de podea, dar frumos laminată) ne punem în el mămăliga şi ne gândim la monsieur foucault vezi

e un fir între noi care ne zgâlţână

piciorul nestatornic

oh în timpuri de răstrişte eram un categoric capulet aveam şi păr pe braţ aveam şi păr pe piept iar
faţa mea bătrână de pe-acum dădea cu piciorul nestatornic în artefactele zâmbetelor moi
şi storia celorlalte căprioare lăsa asupra mea o umbră de îndoială dar nu mă mai împleticeam
ca altădată nu eu ştiam bine cum să mă ascund după degetul uriaş
în fond acolo era bine eram ferit de ofiţerii aceia cu părul lung
şi bentiţă pe nucă le spuneam sâc sâc vreau tratament preferenţial sâc sâc
desigur am lipsit de la şcoală dar ştiu mai multe decât voi sâc sâc
io nesterpul eu am copii am pui am oaste
ştiţi voi
fac poftele animalelor îmi creşte blana pe spinare scriu caligrafic
nenorociţilor sâc
sâc
totul se încheia oricum cu o petrecere pe scândură
eram de fiecare dată altul nu mai ştiam cuvintele frumoase

ţineam între picioare o angoasă îi spuneam rău de scenă şi îmi
expiram capul de câte ori făceam pe Copacul la toaletă era un sentiment general de
reumatism al reflexelor emoţionale încercam din răsputeri să ţin pasul
dar bicicleta naturală nu mai avea loc şi pentru mine
iar gâştele plecate în ţările reci spuneau
eu te urăsc fac grup şi nu mă uit la tine
cu sprâncenele răscolite în sala de baie
ţi-e dor de mama ta e urât eu nu suport asemenea
deturnări de patos eu am o misiune fac grup
fac grup
dar nu mă supăram aşa se-nvârte lumea
uşor spre stânga

până şi mama îmi spunea oh slăbănogule ai inimă bună dar te mistui încă din pântec te-auzeam oftând dansam şi chiuiam stricai tot cheful lăsam de la mine te năşteam te sărutam îţi dădeam ţâţă habar n-aveai să plângi ziceai doar

ah câtă tristeţe

ca pe pământ,
ca pe pământ

limoncello mi se spunea pe Străzi
eram rău famat crunt şi ticălos băteam femeile cu ideile mele de grandoare
oripilam bătrânele până la jartiere sărutam
năsucuri colorate care ieşeau iară foşnet din gurile iubitelor mele întotdeauna de pe alte pământuri limoncello
ah ce vremuri eram nesperat de glo ri os până şi mama mă mai admira din când în când rincocerii
spunea sunt un mit dar tu puiule eşti mitologic

reverbera în glasul ei un anume miorlăit unul pe care nu puteam să-l suport iar după fiecare repriză de prosternare (era o activitate de familie) băteam copilul vecinilor cu o furie de apocalips

cipriane ziceam te bat pentru că te iubesc cipriane
o iubesc şi pe mama nu am nimic cu ea nu am nimic cu ochii tăi înciudaţi de strabism nu eşti băiat bun vorba aceea ne baţi în fiecare zi la uşă pentru zahăr
ne şi citeşti o poezie sau două spui că le pune un nene în ziar dar eu
ştiu că sunt ale tale te aud cum suferi dimineaţa când mergi la toaletă
aşa ne ducem noi viaţa perete în perete suntem ca şi fraţi chiar dacă eu
nu am strabism strigam şi sunt prost aşa mi se spune la şcoală sunt prost
pentru că îmi scapă faptele mie rămân repetent mă prosternez în Cancelarie dar te bat cu
fervoare profesională zău închid ochii şi mă simt ca într-o
horă cipriane pe cuvânt uite-o şi pe mama ta în colţul ăla gă u noss
îi dau lacrimile de mândrie atât sunt de dedicat dar nu am nimic cu tine
nu să nu crezi asta câteodată doar femeia asta scapă din Gât câte un
miorlăit pe care îl detest ştii
elaborat şi pătimaş. primeşte aplauze din lumea nevăzută acolo unde toate greşelile noastre fac subiectul gazetelor de apoi. a şi învăţat să respire de atâta viaţă iar eu mă simt ca un
năsuc zău mic zâmbitor şi uşor de strivit
limoncello îmi zicea ascultă. Dincolo freamătă cu ardoare ecourile probabil se înghesuie animăluţele pentru

aplauze