Avantext

Cătălin Davidescu: neliniştea şi curiozitatea de a dilata marginile artistice

Deşi sunt de vârste diferite, Mihail Trifan generaţia ’70, iar Silviu Bârsanu generaţia ’90, ei au o identitate comună, care, la această primă expoziţie împreună, devine evidentă: neliniştea şi curiozitatea de a dilata marginile artistice ale demersului lor vizual, mult peste ceea ce practica fiecare dintre ei în epoca debutului, şi anume pictura.

După un periplu de două decenii, într-o mare varietate de expresii vizuale din care nu lipsesc obiectul, instalaţia, performance-ul, street art-ul, iar în cazul lui Silviu Bârsanu – vitraliul, expoziţia de la Muzeul de Artă din Arad
s-a apropiat mult de perioada începuturilor cei doi, prezentând multe lucrări de tip parietal.

Mihail Trifan expune, în plus, câteva obiecte a căror dinamică intră în acord cu lucrările de pe simeză. Acestea, structurate în două cicluri distincte, deşi au intervenţii picturale uneori importante, sunt colaje combinate cu tehnică mixtă. Unul dintre cicluri urmăreşte problema structurilor, unde artistul experimentează colajul cu frunze, pene, ouă, pui de şarpe, scoarţă de copac şi broderii vechi. Este un ciclu relativ tehnic unde, fascinat de forma şi traseele interioare ale obiectelor atent selectate, el reuşeşte să închege forme vizuale rafinate, de o mare plasticitate. Celălalt ciclu de colaje este conceput într-un registru figurativ, în descendenţa preocupărilor sale anterioare. Aici, el porneşte de la schiţele unei mai vechi serii de nuduri realizate în ulei, pe care acum le reia folosind diverse materiale precum blană, piele şi tot felul de obiecte colorate peste care intervine cu culoare. Tuşa şi materia colorată, matrice a întregului său parcurs creator, dă imagini cu un puternic impact vizual care, în cheia obişnuită a neliniştilor de factură neoexpresionistă, ne relevă autenticitatea unui discurs artistic de mare consistenţă.

Silviu Bârsanu, unul dintre cei mai productivi artişti din câţi cunosc, având o aplecare naturală pentru expresii vizuale cât mai diverse, ne propune acum una dintre cele mai „liniştite” ipostaze ale universului său artistic. Materializate într-o serie de picturi abstracte dar şi figurative, ele împărtăşesc aceeaşi temă predilectă cu a lui Trifan – nudul feminin. O temă unificatoare a celor două cicluri consider că este Transparenţa deoarece, indiferent în ce registru îşi realizează compoziţiile – figurativ sau abstract, ele „respiră” aceeaşi schimbare de ton. Până de curând tuşa şi paleta cromatică erau, aproape în exclusivitate rezultatul unei vitalităţi ce se manifesta umoral într-un gestualism agresiv. Evoluând în esenţă pe aceleaşi coordonate tematice, Silviu Bârsanu îşi relevă acum, cu o mai evidentă pregnanţă, partea ascunsă a sufletului său – sensibilitatea de factură romantică. Dacă în ciclurile precedente ne obişnuisem cu o retorică virilă, unde dominantă nu era tema, ci incisivitatea, ironia, spiritul ludic al mesajului, acum avem şansa să descoperim latura sa lirică. Ea este indusă receptorului prin intermediul unor grafii rafinate, pe fonduri eterice de argintiu care, suprapuse pe un fond cromatic agitat, nu doar atenuează duritatea limbajului, dar îi potenţează, prin contrast, valoarea poetică.

Mihail Trifan: din „Camera cenzurată”

Am fost bucuros să fiu
alături de plasticianul
Silviu Bârsanu într-o expoziţie ce aminteşte de experiment şi avangardă. Pentru a vă face o imagine cât mai sugestivă, aş vrea să vă prezint lucrările pe care le-am expus la Complexul Muzeal Arad. Intrarea în săli se face printr-un culoar decorat cu scoarţe ardeleneşti şi orientale de o calitate deosebită.

Lucrările mele, în număr de 25, au fost grupate de către curatori pe genuri, stiluri, contraste şi asemănări, însă eu aş opta aici pentru o prezentare tematică, care mi se pare cea mai potrivită formă de „vizualizare”.

Voi începe cu cele 12 panouri decorative, cu structuri vegetale şi animale, compuse şi rezistent adosate, patru pânze structurate cu elemente textile, minerale şi chiar obiecte menajere, grafitate cu nuduri în acrylic; un panou decorativ cu materiale textile în relief, pe un stor de bambus, un nud în acrylic, stând pe scaun; o lucrare de asemenea, plastic-decorativă, având deasupra o plasă traforată, ascunde două personaje negre; o altă lucrare, amintind de cubismul francez, având în centru o clavietă muzicală, acţionată de o pompă pneumatică, înconjurată de siluete feminine; o lucrare ronde-bosse, reprezentând trei registre [caiete], ridicate pe o bară verticală, între paginile cărora se află desene abstracte cu posibilitatea, ca paginile să se mişte în aerul unui ventilator; două tondo-uri de dimensiuni apreciabile, executate în tehnica colaj; o lucrare pliantă cu două etaje, sus-jos, având două camere de luat vederi defecte, grafitate cu personaje albe pe care am denumit-o „Camera cenzurată”.

Mediul artistic şi cultural, publicul avizat şi spectacolul „Răscruci”, prezentat cu ocazia vernisajului, au constituit pentru mine, un moment de realizare deosebită şi un eveniment artistic de mare bucurie. Acest moment a subliniat valoarea, diversitatea şi sensibilitatea artiştilor plastici, care au expus. Curatorii expoziţiei au fost: Adrian Raţ, Dana Stana şi Adrian Sandu, iar deschiderea expoziţiei a fost susţinută de criticul craiovean Cătălin Davidescu.

Nu pot încheia aceste câteva gânduri, fără să aduc căldurose mulţumiri organizatorilor acestei expoziţii, precum şi pentru ospitalitatea cu care am fost onoraţi.

Silviu Bârsanu:
cu prietenie

Încă de la debutul acestei
grupări „Răscruci”, în
2002, am încercat să ne facem vizibili, propunând o prezenţă deopotrivă palpabilă şi gustativ-sonoră, iar opera care rezultă de aici dă consistenţa şi frumuseţea acestei prietenii. Astfel încep să cred că aceste „Răscruciuri”, aceste interferenţe între arte şi artişti sunt împlinite.

Ca de fiecare dată scopul a fost unul singur, dezinteresat, pornit cu intenţia de prietenie, iubire între oameni şi ca o dedicaţie pentru iubitorii artelor. Conştienţi de faptul că toate lucrurile din lume se află într-un proces de schimbare, acest Răscruci s-a împlinit printr-un mic „performance”. Nimic nu este previzibil, mai ales la noi, la Răscruci. Gândurile, ca şi expoziţiile vin şi pleacă. Nimic nu este stabil. Relaţiile încep, continuă sau se termină. Lucrările, ca şi artiştii au viaţa, povestea şi locul lor în această realitate momentană, iar acum lucrările noastre şi-au găsit locul la Muzeului de Artă din Arad. Despre lucrări… vreau să mai adaug un singur lucru: ele au fost alese printr-o atentă selecţie, pentru a crea acea atmosferă specifică expoziţiilor de Muzeu.