REVISTA DE CULTURA FONDATA LA CRAIOVA, IN 1838, DE CONSTANTIN LECCA. SERIE NOUA. ANUL XIV
Citesc undeva, acum c㠄grupul de acțiune” din Banat a devenit istorie: „Aktionsgruppe este înființată în 1972, pentru ca, în 1975, intervenția Securității și arestarea lui William Totok să ducă la sfîrșitul grupării”. Așadar, acțiunea a durat, oficial, 3 ani. Pentru mine, ea durează de 30 de ani – acțiunea poetică a grupului de acțiune din Banat, acțiunea poetică a poeților din antologia Vînt potrivit pînă la tare.

I-am descoperit în 1982, aveam 17 ani și eram prietenă cu niște băieți care scriau, ca și mine, poezie: Marius (Oprea), Andrei (Bodiu) și Caius (Dobrescu). Iată, după cele două antologii ale optzeciștilor români și o antologie a optzeciștilor nemți! Mai ales spre aceștia din urmă, ca grup, avea să se îndrepte tot interesul nostru, deși ne plăcuseră înainte și ceilalți. Ba chiar, ajunsesem, la un moment dat, să considerăm nu doar că direcția lor e singura cale prin care poți să fii onest scriind poezie în România, dar să ne și pronunțăm împotriva artificialității pe care, ziceam noi, l-ar fi reprezentat, de pildă, poezia străzii imaginare din poemele celor din Aer cu diamante, de pildă. Dacă vorbim despre aer, să vorbim despre aer, cu tot ce plutește în aer – în aerul acelor timpuri! În alte cărți se fredona clișeul cu „amenințarea [care] plutește în aer”. Oricum, numai plin de diamante nu era „aerul”. S-o lăsăm doar pe Lucy în cerul ei cu diamante, Lucy in the sky with diamonds. Aveam 17 ani, nu-i cunoșteam pe autorii diamantini, ne dădea mîna s-o facem pe nebunii așa, între noi. Descoperisem și volumul lui Wagner, Hotel California, pe care l-am fi văzut ca pe un hit al poeziei actuale. Cum de nu se întîmpla asta? În ce fel de lume trăiam? Îl descoperisem și pe Hodjak, cu Țigări umede și dor de călătorie. Cine era oare autorul? Cîți ani avea? „Numai să mint nu pot, oameni buni”, zicea el. Și mai zicea „credeți-mă: nu vreau/ să spun decît piatră/ cînd spun piatră”. Gîndeam că poetul ăla german avea dreptate cînd vorbea despre proprietatea cuvintelor în poezia din anii ‘80. Proprietatea (sic!) cuvintelor, depinde de timpuri. „Cînd a început să scrie generația mea/ ce ne ținea pe loc ne da avînt.” Asta era! Să faci din ceea ce te ține pe loc un generator de vînt bun la pupa, un vînt potrivit pînă la tare! Vînt pentru ce? Pentru viitor. Acel viitor din care să nu trebuiască să spui, ca Latzina: „Viitorul nu mai e ce-a fost./ Tristețea de mai an să fi avut vreun rost?”

*

Poezia – literalmente și în toate sensurile! – a fost pentru mine, pe la 16, 17 ani, marea descoperire. Adevărata poezie, vreau să spun, cea care nu avea treabă cu Mașina (aia despre care vorbeau și cei de la Pink Floyd în Welcome to the Machine). Poezia? Rage against the Machine.... Poetry against the Machine!

*

Poeții germani din România au devenit un capitol al istoriei noastre literare – și nu doar literare. Se scrie azi despre ei, se fac colocvii. De la numărul din 1990 al Contrapunctului pînă la Nobelul din 2009, mai nimic despre poezia germană din România sau despre Aktionsgruppe Banat sau despre Herta Müller. Ideea de acțiune socială nu a avut în literatura română prea mare căutare. Nici poezia tranzitivă, cum îi zicea un prieten, Gheorghe Crăciun. „La care-mi trece prin minte o metaforă/ inima albastră/ și trebuie să mă gîndesc pe dată la clișeele/ care împroașcă de jur împrejur în literatură/ și nu doar în literatur㔠(William Totok), îmi trece, la rîndu-mi, prin minte. Aici se poartă mai mult „inima albastră”, și „de inimă albastră”.

*

Îmi amintesc cu cîtă stupoare m-a privit prin anii ’90 unul dintre studenții mei cînd am vorbit la seminarul de istorie a literaturii române despre Vînt potrivit... Mie mi s-a parut interesant dialogul, dar el nu a mai venit niciodată la seminar, mi-a trimis un plic în care era o fotografie de-a mea făcută bucățele. Nu i-am purtat niciodată pică, cum să porți pică unui om de 19 ani? L-am întîlnit mult mai tîrziu, era el însuși profesor, mi-a dat semne de simpatie, sînt sigură că i-a părut rău. Apoi, peste cîțiva ani, cît de greu a fost să conving pe șeful de catedră (de literatură română) să accepte o lucrare de diplomă despre Herta Müller. „Dar nu merge aici, scrie în germană, aici e catedra de literatură română”. Da, scrie în germană, dar pentru mine e un scriitor român – sau cum să-i spun? – de aici, care scrie în germană. Cît de greu a fost să fie acceptată lucrarea! Apoi stai și explică-i studentului că nu a înțeles-o pe Herta Müller, nu era, cum mă așteptam, un admirator, dimpotrivă. Băiatul a re-recitit tot, a luat-o de la capăt, i-a ieșit ceva bun. Totul se petrecea înainte de 2009. Acum, că ea a luat marele premiu, sînt convinsă că nimeni nu s-ar mai opune dacă ar veni un student să propună o lucrare despre literatura ei. Iar studenții nu ar mai avea... ezitări. Cum știm, după război, mulți viteji se-arată...

Am tot vorbit la Facultatea de litere despre literatura germană din România. Într-o zi, cineva va spune că nu mai e interesat de poezia unei realități care nu mai există. Aș da un citat, din T.S. Eliot, pe care-l citeam cam cînd eram de vîrsta studentei mele:
O poezie proastă se poate bucura de o vogă trecătoare când poetul reflectă o atitudine care la un moment dat are popularitate; dar poezia autentică supraviețuiește nu numai când părerea generală se schimbă, ci și atunci când încetează orice interes în ce privește problemele care îl pasionau pe poet. Așadar, încetează interesul pentru problemele care-l pasionau pe poetul german din România și pe mine, studentă atunci? Despre ce era vorba în poezia lor, ce îi pasiona? Îi pasiona adevărul. Adevărul exasperant. Împotrivirea îi pasiona. Împotrivirea, de dragul adevărului vieții lor. Pe mine mă interesa – și mă interesează și azi – poezia împotriviților, nu a potriviților. Poezia lor e acțiune, acțiune exterioar㠖 și interioară. Ce bine ar fi dacă pe studenții mei și pe scriitorii și pe criticii literari și pe oamenii din România i-ar interesa mai mult împotriviții, împotrivirea pînă la tare... Dacă i-ar interesa... și viața lor ar fi altfel, viața lor...

*

Zilele trecute am căutat revista Contrapunct, numărul 9 (vineri 2 martie) din 1990, cel despre literatura germană din România. Aveam acolo un text care se numea Chiar, ce ar fi de făcut? Adică ce ar fi de făcut acum – 1990 –, cînd literatura germană din România a plecat în Germania? Acum abia văd că Söllner are o poezie care se numește Pauză de respirație. E titlul unei antologii din 1990 pe care-am scos-o împreună cu Andrei, Marius și Caius. Citesc prozele lui Roland Kirsh. Citesc: „Stau întins, Stau întins, dar nu mai știu sigur unde mă aflu. Și îmi vorbesc frumos și spun încet (uneori e chiar adevărat): Mi-e puțin frică. Și vorbesc mai departe, dus, încă, pe gînduri. În apa aceasta neagră dinaintea ochilor. Atît e de negru aici. Și nici nu curge. Și stă nemișcată. Iar eu sînt încă aici. Încă puțin sînt aici. Și Apoi... „ Nu știam nimic despre Roland Kirsh în 1990. Nu știam cine e. Mi-aș dori mult să traducă cineva în română cartea lui apărută în 1996 în Germania. Îmi doresc mult să citesc ce a scris Roland Kirsh în scurta lui viață. Avea cu cinci ani mai mult decît mine. A murit la 30 de ani. Citesc din Klaus Hensel din numărul din 1990, dar citesc ca și cum ar fi scris asta acum: „Și-acum lasă-mă să uit./ Această limbă, acest pămînt./ Nu vreau: să le pricep treaz și pustiu”. Treaz și pustiu!

*

Toți poeții germani au plecat în Germania, cu excepția lui Werner Kremm care, aflu de pe un site – s-a lăsat de poezie. Eu nu cred. Avem nevoie, azi, de spiritul acelor tineri de altădată, de onestitatea și de curajul lor, de cei care să nu doreasc㠄să desființeze realitatea cu palavre”, de cei care știu c㠄libertatea/ care ne asigură/ zilnic/ o anumită deschidere/ este la fel de mare/ ca deschiderea/ pe care/zilnic/ o asigurăm/ libertății”. Privesc în jurul meu, lumea în care trăiesc. Viitorul la care visam cîndva e acum prezentul. „Viitorul nu mai e ce-a fost./ Tristețea de mai an să fi avut vreun rost?” Citesc pe-un tînăr critic literar care se întreba într-un text, pomenind și de Aktiongruppe, „dacă proporția de lașitate printre intelectualii de azi nu e cumva mai ridicată decît în urmă cu 30-40 de ani”. Și de ar fi doar lașitate... Mă uit în jurul meu. Poeți, prozatori, intelectuali. Ajunge doar să privești. Și să notezi, ca Bacovia, „al lumii zvon”. Acțiunea poetică a celor cuprinși în antologia Vînt potrivit pînă la tare încă dă răspunsuri, din alt timp, realității – deși realitatea s-a schimbat. Iar cuvintele lor continuă să nu se prefacă în hîrtie.
poetry against the machine (fragmente)
Simona POPESCU
Nr. 3 / 2013
Cuprins
  AVANTEXT
  Constantin M. POPA:
o seară cu
  Joe Bonamassa
  MIȘCAREA IDEILOR
 
Ion Bogdan LEFETER: "era evident
  Vântul potrivit... trebuie reeditat" –
  Interviu realizat de Cosmin Dragoste
  Anton STERBLING: câteva observații
  subiective despre Aktionsgruppe
  Simona POPESCU: poetry against
  the machine (fragmente)
  Virgil MIHAIU: mărturii din anii când
  lucram la "Echinox"
  Nicolae COANDE: cât e de greu să
  fii neamț
  CRONICA LITERARĂ
  Gabriel NEDELEA: punți
  transdisciplinare între știință și artă
  AIUS LA GAUDEAMUS
 
Petrișor MILITARU: Ion Caraion
  Revolutions
  Silviu GONGONEA: configurări ale
  prozei românești contemporane
  Gabriela GHEORGHIȘOR: figura
  spiritului creator
  Ion MUNTEANU: George Popescu,
  arheolog al gândirii secolului XX
  Daniela MICU: povestea căutătorului
  predestinat
  Luiza MITU: memorii afective ale
  avangardei
  Maria DINU: Sandokan și lumea
  copilăriei
  Florin COLONAȘ: "vreau s-o fac
  patriotică, Ghiță!"
  BELETRISTICĂ
 
Mădălina NICA: Poeme: Cu Oleg și
  Sașa
  ARTE
  Gheorghe FABIAN: dirijorul "face"
  orchestra
  Gheroghe FABIAN: balet -
  pantomimă
   Todor VALOV: "păpușa este
  legătura dintre om și Dumnezeu"
  Magda BUCE-RĂDUȚ: Salonul
  Municipal Craiova 2013
  Cătălin GHIȚĂ: comunismul
  românesc: viața ca pedeapsă
  Emmanuel GARNIER: Angélica
  Liddell și "pornografia sufletului"
  Liviu PRUNARU: ne mai trebuie
  câteva generații să învățăm să fim
  onești și serioși – Interviu realizat de
  Nicolae Marinescu
  LECTURI
 
Mihai GHIȚULESCU: comunismul
  românesc: viața ca pedeapsă
  Mélusine nr. XXXIII:
 
autoprezentarea feminină
  Gheorghe DINICĂ: rondelul în prim
  plan
  Ștefan VLĂDUȚESCU: Oltenia lui
  Marin Sorescu, a lui Constantin
  Pădureanu și a noastră
  Rxona ROȘCA: Ager Kult
  http://www.agerkult.ro/
  SERPENTINE
 
Adrian MICHIDUȚĂ: interferențe
  medico-filosofice în opera dr.
  Alexandru  Olaru
UNIVERSALIA
 
Ulrike Almut SANDIG: 7 poeme
  OCHEANUl ÎNTORS