Avantext

peştele din Iagodărie

cu vreo câteva luni înainte pe la ultimele ninsori din an
începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
pescarii veneau în sat şi se jurau că peştele-i acolo
şi urcă tot mai repede spre cer
alţii povesteau că ba mai mult
dacă bagi capul sub apă când e Dunărea cuminte
poţi să-ţi vezi străbunii cum împing animalul cu palmele
cum îl înalţă în proptele de aur

la scurt timp tot satul vorbea despre peştele din Iagodărie
toţi îi spuneau acum peştele-pod
pentru că pornea tocmai de pe malul sârbesc
şi ajungea până la noi în sat

îmi aduc aminte că a fost un an extraordinar de bun
aşa că de Buna Vestire s-a adunat aproape tot satul
(în zilele călduroase de primăvară slujbele se ţineau
sub părul din curtea Bisericii)

exact când am intrat pe poartă
popa îşi aranja coada uscată de peşte după gât
în loc de patrafir

lumea se înghesuia sub coada peştelui
plângând de fericire
copiii adunau pere
bătrânii se trezeau din când în când
şi-şi dezlipeau solzii de sub piele
iar pescarii. pescarii plângeau în cor peste tăvile de argint
după vreo câteva luni pe la primele ninsori din an

începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
m-am dus la Dunăre mi-am băgat capul în apă
prin apa tulbure am văzut pescarii
împingând animalul cu palmele
lacrimile le intrau şi le ieşeau din ochi

carusele şi cilindrii de rugăciune
Andreei

scufundaţi în var până la gât aşteptam să ni se întâmple un lucru minunat
nici mai mult nici mai puţin
acolo în mijlocul lupilor cu ochii-n telescoape
aşteptam să apară o planetă oarecare. n-aveam preferinţe
mâncam şi furnici de pe hârtiile de eugenia
lupii se uitau în gura noastră cu ochii mieroşi
şi-şi coordonau gesturile
printr-o curea de transmisie
vorbeam cu toţii aceeaşi limbă de gumă

asta e pădurea noastră strigam ca apucaţii. e pădurea noastră
ba nu-i a voastră fi-v-ar
ceapa-n lacrimi răspundea pădurarul din întuneric
ia arătaţi-mi şi mie o planetă. vreau să mi-o trag pe sub şubă
să-mi ţină de cald. tuşea sânge într-o batistă de lână
fosforul ne vorbea încetişor din plămânii lui

dar noi nu eram născuţi pentru aşa ceva. nouă trebuia să ni se întâmple
un lucru minunat. din mijlocul râului creştea un cormoran de marmură
apa n-avea ochi şi pentru noi. ne umpleam de bube din cap până-n picioare
eram fortaţi cum s-ar zice să renunţăm la destinul nostru
pe atunci n-aveam de unde să ştiu că te voi cunoaşte
eu stăteam cu ochii în telescoape mâncam furnici
mă înfrăţeam cu lupii pentru tine
aveam şi un inel de ceară cusut în haină pentru orice eventualitate

pe atunci n-aveam de unde să ştiu c-ai să mă găseşti
toate simţurile mele erau roase ca un munte de teracotă
ca o pasăre prădătoare noaptea îşi lăsase ouăle în orbitele mele
era o durere suportabilă. vedeam numai carusele şi cilindrii de rugăciune
îmi era greu să înţeleg ce-mi spui dar ştiam c-ai venit
te sărutam şi adormeai ca o lebădă pe mâna mea argăsită

unele probleme aşteaptă încă rezolvare

mă simt din ce în ce mai viu
în lucrurile pe care le treci cu vederea
gândul că nu voi scăpa niciodată de aici
e mai comfortabil decât o viaţă
trăită din inerţie
nimic din ce-ai uitat în mine
nu-ţi mai face rău

Colţurile buzelor sunt lăsate

1.

colţurile buzelor sunt lăsate
îmi flutur slăbiciunile în vânt ca pe nişte steaguri
animalul îşi flutură slăbiciunile
ca pe nişte steaguri

visez scheletul unui ţipar. mă trezesc şi îl decupez din revistă
orice peşte dulcicol merită să fie sprânceana mortului
şobolanul mare cafeniu intră în toate ungherele corpului
în craniul tăios de gresie ochii stau fixaşi
ca două măceşe răscoapte

2.

cam ăsta sunt eu la 5 ani cu fularul galben lămâie înfăşurat la gât
mult mai lucid cu mişcări exacte. habar n-am ce ştiam atunci
şi nu ştiu acum

toată copilăria am înjurat gândacii de Colorado
fără să am habar de ce. acum că nu mai am nimic cu ei
blestemele par să se dezlege
câte un nufăr apare pe ici pe colo
în cerul gurii. în palme. (şi cel mai frumos)
în orbite

şi totuşi de unde obsesia cu peştele din Mediterana
(pe care n-am de gând să-l caut pentru că el oricum
nu se arată aşa uşor)

asta e predestinare curată

3.

într-o policlinică ordinară la marginea unui parc
suflu într-un viespar.
adorm la umbra unei inimi subţiri ca un arac

sângele îmi curge din nas şi se încheagă în gangurile tăcute
unde-şi nenorocesc fetele viitorul la zaruri
îmi înghit dinţii. colţurile buzelor se lasă
sub banii de alamă cresc doi ochi
şi un lan nesfârşit de maci