REVISTA DE CULTURA FONDATA LA CRAIOVA, IN 1838, DE CONSTANTIN LECCA. SERIE NOUA. ANUL XIV
 
despre POSDRU. altfel
Adriana TEODORESCU (Discobolul)
Anul meu cultural a fost anul meu doctoral. Dacă acceptați că un an cultural poate avea o astfel de fațetă, care să mai fie străbătută și de vine sănătoase de individualism, atunci o să vă spun mai multe. Dacă nu, o să mă retrag frumușel, căci nu doresc să vorbesc doar ca să-mi legitimez existența în cultură. Știți, uneori sunt atâtea colțuri, și în cultură, în care poți sta, trăind la maxim și fără nici o abilitate de a depune mărturie. Totuși, doctoratul ar trebui să fie o formă de cultură, altfel la ce bun. Desigur, mai sunt bifele în CV, gadget-urile existențial-profesionale etc., dar le vom ignora ca pe excepții.

Poate ați mai citit lucruri legate despre programul de doctorate POSDRU. Poate aveți cunoștințe, rude, prieteni care v-au spus. Cum că, datorită proastei implementări a acestui program, cercetătorii români sunt alungați din țară, cum că chinurile unui doctorand POSDRU sunt infinite, medie a numeroaselor abuzuri, de la obligația de a ține seminarii, de a asista la cursuri de management de proiect, la obligația de a scrie articole indexate B+ sau ISI și de a efectua un stagiu în străinătate. Ba pot să adaug și eu un soi de abuz. După ce că am fost printre puținii care au reușit să termine fără prelungiri, managerii de proiect au decis să îmi taie, mie și celor aflați în aceeași situație, ultimele 7 zile de bursă. Chipurile, am terminat mai repede. Nu a contat niciun argument, nici că mai aveam de făcut rapoarte, drumuri, activități, cum că contractul nu prevedea așa ceva. Cei care au beneficiat de clemența prelungirii n-au primit nicio sancțiune. Numai noi, restul.

POSDRU nu este un program perfect

O să vă spun, totuși, că am avut norocul să fiu într-un program de doctorat POSDRU. Și să găsesc determinarea să îl termin. Că acum mi se pare unul dintre lucrurile bune care mi s-au întâmplat în viață. POSDRU nu este un program perfect. Cursurile nu au fost tot timpul cel mai bine alese, gândite, prezentate. Nici zecile de hârțogării și complicate căi birocratice pe care rătăceai lunar, trimestrial, anual și pe care le învățai degeaba pentru că factorul imprevizibil era o lege nescrisă. Dar greșeala care se face, în opinia mea, în discuțiile despre POSDRU este de două tipuri: tot ceea ce nu merge bine în fundalul general al educației românești este reproșat POSDRU-ului, iar tot ceea ce nu funcționează impecabil în cadrul POSDRU-ului este exagerat și surprins în discursuri belicoase. Faptul că termini un doctorat, iar apoi te gândești cum să-ți sufleci mai bine mâinile și să apuci vreun serviciu fără mari provocări la vreo corporație e o problemă a oricărui doctorand. Poate este a noastră, a intelectualității noastre tot mai răspândite și cantitativ, căci tot mai mulți fac școală fără să știe de ce, și calitativ, căci tot mai mulți perseverează în a acumula orbește diplome care nu sunt o reflectare directă a ceea ce pot sau promit. Iarăși, faptul că programele doctorale POSDRU au numeroase scăpări nu le anulează valoarea generală pentru învățământ și societate, nici realitatea că au reușit să ofere posibilitatea, foarte rară, de a îmbina plăcutul cu utilul, de a plăti, și încă bine, o muncă intelectuală desconsiderată financiar.

Dacă regret ceva acum, este că nu am avut mai multe atribuții din cele care alungă tinerii în străinătate

Recunosc, și eu am comentat mărunt, cu ciudă. Dar nu poți sta ziua întreagă să te plângi pentru toate imperfecțiunile proiectului, învățământului, catedrei, doctoratului, serviciului etc. Deoarece o relație presupune două instanțe, construcție reciprocă, conlucrare. În măsura în care alegi să fii spectator la ceea ce te implică presupun că nu prea ai cum să judeci corect, necum să mai ridici pretenții. Spun toate acestea mai degrabă ca o auto-critică. Căci m-am lăsat, la început, pradă scepticismelor, nemulțumirilor, depresiilor. Dar proiectul m-a învățat încet și sigur cum să mă dezbar de toate acestea. Iar dacă regret ceva acum, este că nu am avut mai multe atribuții din cele care alungă tinerii în străinătate, adică să predau măcar un seminar sau să fiu implicată în mai multe proiecte.
Nr. 1 / 2012
Cuprins
AVANTEXT
Constantin M. POPA: orasul si cainii
MISCAREA IDEILOR 
Ion Bogdan LEFTER:
recolta normala
si un mic bilant bucuresteano-
argesean
Adriana TEODORESCU (GAG): 
make-uri si fake-uri
Emil BOROGHINA: 2011 ne-a adus
confirmarea prezentei unor mari teatre
si companii ale lumii
Adrian Dinu RACHIERU: un bilant
ingandurat
Nicolae COANDE: drona lui Obama
nu a cazut la Craiova
Dana PIRVAN-JENARU: cartile anului
2011
Emanuela ILIE: satisfactiile si
dezamagirile anului cultural 2011
Mihaela VELEA: despre arta si
societate
Adriana TEODORESCU: despre
POSDRU. altfel
Anca FLOREA: anul muzical 2011, cu
bune si rele
Dan DANILA: poeme
CRONICA LITERARA 
Ion BUZERA:
finalul unui jurnal
LECTURI 
Cosmin DRAGOSTE:
o casa la    
capatul lumii
OCHEANUL INTORS
Xenia KARO-NEGREA: din piatra 
suntem si in piatra ne intoarcem
Silviu GONGONEA: poezia ca spatiu
al memoriei
Petrisor MILITARU: o abordare critica 
a poeziei iesene contemporane
Gabriel NEDELEA: Vintila Horia si
"corola de minuni" a literaturii
Luiza MITU: stiinta si teologia - doua 
expresii ale aceleiasi subiectivitati
Daniela MICU: un ritual kafkian de 
construire a unei identitati
CARTE CU ZIMTI
Mihai GHITULESCU:
"o natiune
nedesprinsa inca cu algerile"
SERPENTINE
Toader PALEOLOGU (interviu 
realzat de Mihai GHITULESCU): 
sperantele mele de succes in politica
se bazeaza tocmai pe inadecvare
Alexandru SURDU: neoaristotelismul
scolastic la academiile domnesti
Serban N. NICOLAU: Cleobulos 
Tsourkas despre inceputurile 
invatamantului filosofic in principatele
romane
Ioana REPCIUC: magia si religia
populara ebraica
George BANU: iesirea la rampa sau
spatiul intermediar
Catalin GHITA: regizorul si salbaticii
ARTE
Magda BUCE-RADUT:
mirajul  
universului rural in pictura lui
Constantin Niculescu
Gheorghe FABIAN: evenimente
muzicale la inceput de an
George POPESCU: la Steaua
EMINESCU
Viorel PIRLIGRAS: Craiova vazuta de
liceeni
X.K.: 7 terase deschise despre lume
UNIVERSALIA
Poezia americana contemporana
Sarah FIX: acel ceva care imi
apartine/ o pata de cafea pe un pulovar
inchis la culoare